„Potrivit investigațiilor, suspecții ar fi spart geamul mașinii, după care au pătruns în interior și au sustras mijloace bănești în sumă de aproximativ 7.000 de lei, părăsind ulterior locul faptei.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii i-au identificat și reținut. Totodată, a fost stabilit că aceștia ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în comiterea furturilor din automobile.
Pe numele bănuiților a fost aplicată măsura preventivă – arest pentru 30 de zile. Conform legislației, persoanele găsite vinovate riscă până la 4 ani de închisoare.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor fapte similare și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!