O încetare a focului trebuie să deschidă calea către o „pace justă, o pace care respectă Carta ONU, dreptul internaţional şi rezoluţiile Adunării Generale, inclusiv rezoluţia privind integritatea teritorială a Ucrainei”, a subliniat Guterres la Berlin, la finalul unei reuniuni ministeriale privind misiunile de menţinere a păcii.
„Este important ca dreptul internaţional să prevaleze. În ziua în care vom abdica de la dreptul internaţional, vom deschide calea către haos în întreaga lume”, a subliniat secretarul general al ONU, citat de EFE şi Reuters.
Întrebat despre posibilitatea desfăşurării unei misiuni de menţinere a păcii în Ucraina, Guterres a declarat că ONU este „hotărâtă să ofere orice sprijin solicitat de cele două părţi dacă vor putea ajunge la un acord, astfel încât decizia să fie avizată de Consiliul de Securitate.
„Dacă o încetare a focului şi o pace aşa cum am descris-o pot fi aprobate de Consiliul de Securitate, va fi un pas important înainte, dar nu va fi o muncă uşoară”, a menţionat el.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care a participat şi el la conferinţa de presă, a afirmat că nu este „optimist” cu privire la posibilitatea de a se ajunge la încetarea focului în zilele următoare.
„Până acum, nu am văzut o disponibilitate din partea lui (a preşedintelui rus Vladimir) Putin de a călători la Istanbul şi de a menţine o încetare a focului pentru câteva zile pentru a trimite un mesaj. Trebuie judecat după acţiunile sale, nu după cuvintele sale”, a adăugat el, referindu-se la contactele dintre Kiev şi Moscova care se aşteaptă să aibă loc joi în Turcia.
Întrebat despre o posibilă contribuţie germană la o misiune de pace, Pistorius a indicat că preferă să evite speculaţiile. Odată ce se ajunge la o încetare a focului, va veni momentul ca această posibilitate să fie discutată în cadrul UE, al NATO, al aşa-numitei Coaliţii a Voinţei, dar şi al ONU, a mai menţionat ministrul german.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!