Sute de mii de oameni din cele zece regiuni afectate se adăpostesc în corturile albe instalate de echipele de urgență. Îndurerați și cu lacrimi în ochi, oamenii i-au povestit președintelui lor coșmarul prin care au trecut. Între timp, eforturile de salvare continuă în Turcia și Siria, însă speranțele că vor mai găsi oameni în viață scad cu fiecare minut.
Nu departe de granița dintre cele două țări, oamenii își aduc aminte de teroarea pe care au trăit-o.
Mehmet s-a întors din Germania în orașul său natal, cu doar nouă luni în urmă. Era treaz când a început haosul și a reușit să iasă la timp din casă, alături de mama lui. „Aproape mi-am rupt ambele brațe. Dar am ieșit. Am așteptat în grădină. Și am simțit 80-100 de cutremure, iar și iar. Mic, apoi mare, apoi mic. Fratele meu locuiește la două străzi distanță, în vârful unei clădiri cu 8 etaje. Totul este distrus”, a spus bărbatul.
„Clădirea s-a prăbușit peste noi. Eram 16 oameni și 13 dintre noi au murit. Am ieșit eu, unul dintre frații mei și nepoata mea de un an și jumătate. Slavă domnului. În cutremur mi-au murit tatăl, mama, un frate cu soția și cei patru copii ai lor”, a povestit un bărbat rănit.







Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!