„Polițiștii au stabilit că, un bărbat în vârstă de 82 ani, în timp ce se deplasa la volanul automobilului de model Nissan Qashqai pe un drum secundar, la intersecție cu traseul R-14 nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu automobilul de model Mazda care se deplasa regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 25 ani, având ca pasager un bărbat de 57 ani.
În rezultatul accidentului rutier, conducătorul automobilului Nissan și pasagerul din Mazda au fost transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical.
Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate. Alte circumstanțe se stabilesc”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea.
Accidentul rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Ghindești din raionul Florești. Un automobil a ajuns într-un parapet metalic, după ce s-a lovit cu o altă mașină.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!