„Suntem profund cutremurați de tragicul atentat din Praga, Cehia, în urma căruia au murit mai multe persoane, iar alte zeci au fost rănite.
În aceste momente dificile ne solidarizăm cu poporul ceh și transmitem gânduri de compasiune și susținere tuturor familiilor îndurerate.
În numele municipalității și al locuitorilor Chișinăului, am transmis autorităților de la Praga un mesaj ferm de condamnare a violenței și a terorismului în toate formele.
În astfel de momente, solidaritatea și unitatea devin mai importante ca oricând”, a scris Ion Ceban.
Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de condoleanțe, după atacul armat din Praga, soldat cu 15 morți și zeci de răniți. „Inima mea este alături de familiile victimelor și toți cei afectați de acest act de violență”, a notat șefa statului, pe rețeaua X.
Atacatorul care a deschis focul, joi, la Universitatea Carolină din Praga și a ucis cel puțin 15 oameni, era student la Facultatea de Arte în cadrul aceleiași instituții, relatează BBC. Avea 24 de ani și locuia într-un sat aflat la 21 de kilometri de capitala Cehiei.
15 oameni au murit şi 25 au fost răniţi, după ce lunetistul a urcat pe universitate şi a deschis focul la întâmplare în stradă. Studenții s-au refugiat la zeci de metri înălţime pe ornamentele clădirii. Înainte de atac, lunetistul, student la aceeaşi universitate, şi-a ucis tatăl. Martori ai tragicelor evenimente sunt şi români, aflaţi în aceată perioadă în vacanţă în capitala Cehiei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!