4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
PSRM anunță că va merge luni la consultări cu Maia Sandu: „Vom reitera că există o majoritate parlamentară care optează pentru Golovatiuc”

Liderul Fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, anunță că fracțiunea Partidului Socialiștilor va merge luni, 29 martie, la consultări cu președinta țării, Maia Sandu. Furculiță afirmă că aceștia vor reitera faptul că există o majoritate parlementară care optează pentru candidatura lui Vladimir Golovatiuc, la șefia Guvernului. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Foto: UNIMEDIA

„Nu am acceptat să mergem din simplu motiv de lucru, Parlamentul avea o agendă care era evident că o să fie peste orele 15:30, la care ni s-a solicitat întrevederea. Fiind o fracțiune din 37 de deputați și evident că dacă plecam la sigur nu era cvorum în sală. De aceea am considerat că mult mai bine și mai productiv vor fi discuțiile cu președintele într-un timp mai îndepărtat de ziua de astăzi. Ni s-a propus ziua de luni, la 13:00. Noi am acceptat, vom veni pregătiți, vom discuta, vom dialoga.

Conform declarațiilor noi vom reitera faptul că există o majoritate parlamentară, formalizată conform regulamentului și prevederilor constituției, care optează pentru un candidat la funcția de prim-ministru - domnul Vladimir Golovatiuc”, a declarat Furculiță.

Pe 25 martie, joi, deputații PSRM și Șor și-au reiterat susținerea pentru candidatura lui Vladimir Golovatiuc, la șefia Guvernului. Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, a citit în plen o nouă declarație a majorității parlamentare formată din 53 de deputați.

Șefa statului a invitat fracțiunile parlamentare vineri, 26 martie. Întrucât PSRM și cei de din Partidul Șor nu au venit la ora stabilită, Președinția a anunțat că discuțiile vor continua luni.


Pub