Potrivit informațiilor din dosar, cauza penală a fost examinată la 29 iunie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sentința a fost pronunțată de judecătoarea Ana Cucerescu.
Ulterior, PCCOCS a oferit mai multe detalii din dosar, într-un comunicat de presă.
„Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, condamnatul a fost responsabil de crearea grupului infracțional format din șase membri cu diferite roluri. În baza dosarului penal trimis în judecată în 2022 de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), instanța de judecată a reținut că una din persoanele filate a fost chiar adjunctul de atunci al Procuraturii Anticorupție.
Potrivit materialelor dosarului penal instrumentat de procurorii PCCOCS cu sprijinul ofițerilor SIS și SPIA al Ministerului Afacerilor Interne, pe lângă filarea unui procuror anticorupție și a unui adjunct al Procuraturii Anticorupție, grupul colecta informații și despre alte persoane care vizitau instituția, în legătură cu dosarul denumit generic „Furtul Miliardului” (în cadrul căreia erau investigate acțiunile mai multor membri ai organizației criminale din care făcea parte și el, inclusiv și acțiunile conducătorilor acestei).
Procurorii PCCOCS menționează și faptul că acțiunile grupului infracțional erau tutelate neoficial sub umbrela unei unități responsabile de securitatea internă a unui partid politic. Potrivit sentinței, condamnatul era responsabil de recrutarea și coruperea aleșilor locali, în scopul aderării acestora la formațiunea politică „ȘOR”, dar și atrăgeau pentru colaborare deputați, care se desprindeau de la alte formațiuni politice. Condamnatul ar fi aderat în 2016 la organizația criminală creată Șor, după care a creat și a condus propriul grup infracțional specializat în culegerea de informații despre potențialele victime și despre activitatea organelor de drept. Așadar, sentința judecătorească reține că acele „informații urmau a fi folosite ulterior pentru a împiedica cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectele a circumstanțelor respectivei cauze penale, împiedicarea stabilirii adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile.”
Pentru ca să-i poată fila eficient pe procurorii din Procuratura Anticorupție în perioada cuprinsă între 13.10.2020 și 21.10.2020, condamnatul în calitate de lider al grupului infracțional, i-a înzestrat pe cei șase membri cu instrumente special adaptate comunicării prin intermediul aplicațiilor cifrate și de captare și înregistrare a comunicărilor și a imaginilor. Mai apoi, informațiile culese ilegal urmau să fie folosite de alte grupuri criminale ale organizației criminale sau de membrii organizației criminale. Scopul viza pregătirea și comiterea infracțiunilor, pentru a condiționa o prestație loială din partea victimelor și reprezentaților organelor de drept față de organizația criminală, inclusiv la investigarea unor cauze penale în privința membrilor acestei entități.
Potrivit procurorilor PCCOCS, după acumularea informației de către cinci din membrii grupului infracțional, aceasta era prezentată către cel de-al șaselea, care o analiza, o sistematiza și formula „note informative.” Mai apoi, acesta prezenta notele informative către liderul condamnat acum prin sentința Judecătoriei Chișinău, care le transmitea persoanelor responsabile de conducerea organizației criminale pentru a fi folosite în activitatea acesteia”, precizează instituția.
Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban, ar fi fost dat în căutare. Un document al Inspectoratului General al Poliției (IGP) arată că acesta ar fi fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
În 2022, Veaceslav Ceban a fost trimis pe banca acuzaților pentru filarea a doi procurori anticorupție. Potrivit surselor UNIMEDIA, ar fi vorba despre șeful adjunct de la Procuratura Anticorupție, Vasile Levitchi și procurorul Alexandru Casir au fost filați timp de două săptămâni de cinci foști polițiști.
Pe 3 noiembrie 2020, procuratura a anunțat despre reținerea a patru foști polițiști, în baza unei plângeri depusă de doi procurori, care au observat că sunt filați. Fiind audiați, aceștia au recunoscut filarea, filmarea și înregistrarea procurorilor, menționând că au acționat la indicație, în scopul identificării unor eventuale vulnerabilități în viața privată a oamenilor legii, pentru ulterioara lor discreditare, menită să le afecteze reputația și a-i împiedica să-și exercite atribuțiile funcționale.
Ulterior, presa a scris că în acest dosar, instrumentat de SPIA și PCCOCS, figurează fostul viceministru de Interne, Veaceslav Ceban, dar și Petru Bîrcă, fost adjunct la Administrația Națională a Penitenciarelor. Mai mult decât atât, aceștia ar fi acționat la indicațiile lui Ilan Șor, vizat în frauda bancară.
Trei zile mai târziu, pe 6 noiembrie 2020, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a mai reținut un fost polițist în cazul filării procurorilor, ce investighează frauda bancară.
Pe 16 mai 2013 acesta a fost numit viceministru al Ministerului Afacerilor Interne. Înainte de asta, Ceban a deținut funcția de director interimar al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiției.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!