„Prima mare decepție a mea în noul guvern este prelungirea practicii vicioase de a aproba decizii ilegale în cadrul Comisiei Situații Excepționale, ignorând Hotărârea Curții Constituționale Nr. 17 din 23 iunie 2020 - care interzice expres CSE-ului adoptarea deciziilor cu caracter de lege.
Nu că aș fi avut alte așteptări de la noul/vechi guvern, or ce „iese din Maia”, oricum nu dă doi bani pe Constituție sau lege, dar mai speram că măcar oamenii noi din guvern vor conștientiza gravitatea ilegalităților pe care le comit.
Cu două săptămâni în urmă, echipa de juriști din cadrul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a remis o Sesizare în adresa Procuraturii Generale, solicitând examinarea prin prisma Codului Penal a activității membrilor CSE”, a scris președintele PDCM, Ion Chicu.
„Ne-a venit și prima reacție de la PG - Sesizarea a fost remisă Procuraturii Anticorupție. Cam stranie decizie a PG, considerând prezența componentei uzurpării puterii de stat în acțiunile membrilor CSE, dar posibil că Procuratura Generală vede mai întâi de toate o mare corupție în acest caz. Lucru de care noi, bineînțeles, noi nu ne îndoim.
Așteptăm o atitudine responsabilă din partea doamnei Dragalin referitor la acest caz, or inacțiunea procurorului pe cazuri vădite de încălcare a Constituției și legilor tot este pasibilă de răspundere.
Recomandăm membrilor noi ai Guvernului cu insistență să facă cunoștință cu cele reflectate în sesizare, pentru a nu deveni din start criminali ca predecesorii lor”, a mai adăugat Chicu.
La data de 10 februarie, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei va depune o sesizare la Procuratura Generală, cu privire la „infracțiunile comise de membrii CSE”, prin adoptarea unor decizii ilegale și anticonstituționale. Echipa de juriști a formațiunii a analizat cele 60 de Dispoziții emise și au constatat caracterul ilegal al acestora. „Se încalcă grav Constituția R. Moldova și alte legi, sub acoperirea regimului Stării de Urgență”, a declarat Ion Chicu, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!