„Simt nevoia să fac câteva precizări după acest comunicat al poliției. Fără mare plăcere, vă asigur. Am avut așteptarea că după dezonformarea fățișă cu privire la cheltuielile asumate de stat în cazul Vartic, poliția să comunice mai clar și mai responsabil. Încă nu se întâmplă.
Cei cinci tineri din Vadul lui Vodă nu au mers la acest individ pentru a comite o tâlhărie, scopul acestei vizite a fost deposedarea si nimicirea substanțelor narcotice pe care acesta le deținea și le răspândea altor persoane. După ce drogurile au fost nimicite, cineva i-a aplicat individului câteva lovituri, ca să nu sune la poliție. Cineva, pe ascuns i-a sustras 10 000 lei si 2 telefoane mobile, presupus a fi utilizate în traficul de droguri. Aceste fapte rezultă chiar din declarațiile individului și nu cred că pot fi calificate juridic drept tâlhărie.
Această formă de justiție privată la care au apelat acești tineri este inadmisibilă într-un stat de drept. Într-o societate democratică, doar organele competente sunt autorizate să soluționeze conflicte, să aplice sancțiuni și să facă dreptate. Dar haideți să analizăm proporționalitatea măsurilor aplicate în privința acestor tineri în raport cu măsurile în privința suspectului în traficul de droguri.
Desigur că au urmat demersurile procurorului în vederea aplicării celei mai aspre măsuri preventive în privința tinerilor - arestul. Argumentul de bază al procurorului a fost protejarea părții vătămate de acțiunile social-periculoase ale făptașilor și prezența riscurilor (neprobate evident) că aceștia se vor ascunde de anchetă, vor influența martorii și vor împiedica aflarea adevărului.
Acești tineri au fost imediat reținuți și aruncați în arest preventiv - pentru protecția părții vătămate, suspectată de trafic de droguri. Iar traficantul de droguri e lăsat liber să-și continue activitatea ilegală fructuoasă. Doi dintre ei se află în arest preventiv până acum.
Abia după ce cazul a fost făcut public și ruda unuia dintre suspecți a depus o plângere, însoțită de probe către CNA, abia în data de 6 mai, poliția ne anunță discret că partea vătămată în sfârșit a fost reținută, pentru, atenție: activități ilegale legate de droguri. Ce fel de activități legate de droguri? Din nou consum? Sau un dosar pe trafic de droguri? De ce nu a fost reținut individul pe 27 februarie? De ce i s-a permis înca 3 luni să vândă droguri? Și dacă a fost reținut abia acum, ce s-a întâmplat în continuare? A fost eliberat sau domnul procuror cu aceeași insistență va cere arest preventiv? Lista de întrebări este deschisă și toate sunt relevante.
Ca să nu fie interpretat mesajul meu eronat. Eu nu susțin această formă de justiție privată, pe care au ales-o acești tineri să-și facă propria dreptate. Nu susțin că profilul și activitatea dubioasă a părții vătămate îi exonerează de răspundere penală, eu spun că încadrarea juridică a faptelor lor ca tâlhărie este greșită. Ei trebuie să răspundă pentru ceea ce au comis, nu ce li se impută de procuror pentru a fi trimiși la răcoare maxim posibil.
Eu afirm că măsura arestului preventiv în acest context este nejustificată și disproporționată. Se conturează percepția că această privare de libertate a tinerilor este mai degrabă o măsură represivă, menită să protejeze interesele de afaceri ale suspectului în trafic de droguri, decât un act de justiție veritabil. Acestea sunt semnalele transmise. Că un presupus traficant de droguri devine veriga slabă și parte vătămată protejată excesiv de sistem”, a punctat Gabriela Kornacker.
Situație fără precedent la Vadul lui Vodă, o suburbie a capitalei. Avocata Violeta Gașițoi a făcut public cazul a trei părinți, care au fost reținuți, după ce ar fi distrus drogurile găsite acasă la un traficant. „Au găsit pungi pline de substanțe interzise, le-au luat și le-au distrus. A fost și o altercație, ei își recunosc vina și pentru aceasta. Vorbim de părinți disperați, care au vrut să-și protejeze copiii. Astăzi, însă, aceștia sunt prezentați de procuror ca o grupare criminală organizată. Sunt arestați și tratați ca pericol social, iar persoana care recunoaște că i-au fost luate drogurile e considerată victimă, doar că a spus că nu vindea, ci este consumator. Din ce moment substanțele interzise de lege devin bunuri care trebuie protejate? Vreau ca această informație să ajungă la MAI, la Procurorul General, la CSM, la CNA”, a menționat apărătoarea.
Cazul din Vadul lui Vodă este investigat de Poliție ca o tâlhărie. Potrivit IGP, „la 28 februarie curent, cinci suspecți ar fi pătruns forțat în locuința victimei, au agresat și imobilizat bărbatul, sustrăgând circa 10 000 de lei și alte bunuri. Victima a suferit leziuni corporale de gravitate medie”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!