15 ordine Poliția a emis 15 ordine de restricție de urgență în 55 cazuri de violență în familie 30 % Debitul Nistru a căzut la 30% din medie; cod portocaliu de secă hidrologică pe râu 15 mil. € Microinvest semnează 15 milioane euro cu BSTDB pentru IMM-uri și investiții verzi 20,21 lei/EUR Euro crește la 20,21 lei și dolarul la 17,77 lei; leul continuă să se deprecieze
(video) Vladimir Cebotari, despre perchezițiile PA făcute la acesta acasă: Ce au găsit procurorii

Procurorii Anticorupție nu ar fi descoperit nimic în urma perchezițiilor efectuate la Vladimir Cebotari acasă.

„Au fost ridicate două acte care nu are nicio treabă cu dosarul. Ieri, după amiază imediat după ce au venit la Parlament. După au făcut percheziții acasă au venit la Parlament, în birou”, a declarat Cebotari.

UNIMEDIA amintește că în 2015 s-a format o Comisie privind evaluarea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău.

Comisia a fost formată din reprezentanţi ai ministerelor Finanţelor, Transporturilor, Economiei, Serviciului Vamal, Inspecţiei de Stat în Construcţii, Inspectoratului Fiscal, SIS, CNA şi ai altor instituţii de stat. Potrivit lui Cebotari, care era atunci președintele acestei Comisii, sarcina Comisiei s-a limitat la verificarea temeiurilor de reziliere a contractului, reieşind din totalitatea prevederilor legale şi contractuale.

Când a prezentat raportul Comisiei, Vladimir Cebotari, a recunoscut că „Avia Invest” nu a îndeplinit unele prevederi stipulate în acord, dar susţine că nu există motive de reziliere a contractului. Rezilierea a fost recomandată de Centrul Naţional Anticorupţie, după semnalarea unor nereguli privind investiţiile prevăzute, precum şi după ce unele venituri ale aeroportului ar fi ajuns la clubul de fotbal al primarului de Orhei, Ilan Şor.

Cebotari a declarat atunci că grupul de lucru a stabilit că, până acum, au fost efectuate investiţii de circa 46 milioane de euro, dar nu a precizat provenienţa surselor de finanţare, menţionând că acestea au fost „conforme”.


Pub