4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Polițistul beat care a accidentat o mașină, săptămâna trecută, a fost demis din funcție

Poliţistul, care acum patru zile a urcat la volan în stare de ebrietate și a accidentat un alt automobil, a fost sancționat disciplinar cu concedierea din Poliție, prin ordinul șefului interimar al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Balan.

Foto: Captură video

În urma anchetei de serviciu, inițiată de Inspectoratul General al Poliției, s-a constatat că ofițerul superior de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana, la 2 noiembrie curent, a condus mijlocul de transport de model „Nissan Micra” în stare de ebrietate alcoolică, în uniformă de serviciu și a produs un accident rutier, se arată într-un comunicat al Poliției.

Astfel, angajatul a fost sancționat disciplinar cu concedierea din funcția publică și ridicarea legitimației de serviciu.

Inspectoratul General al Poliției precizează că nu vor fi tolerate astfel de comportamente ale angajaților care nu respectă deontologia moralitatea și care aduc atingere onoarei, prestigiului şi imaginii instituției.

UNIMEDIA amintește că un polițist beat a fost filmat în timp ce conducea propriul automobil, pe una din străzile capitalei. Acesta a tamponat o mașină parcată și a plecat mai departe, însă a fost oprit de un alt șofer, care a anunțat poliția și a făcut publice imaginile video.

În urma testării cu aparatul etilotest a poliţistului în vârstă de 39 de ani, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițistul a fost dus la Dispensarul Republican de Narcologie, pentru recoltarea de probe biologice.


Pub