„În primul rând, se vede că Ceaus își citește discursul de pe foaie, or, omul are anumite pauze, poticniri în vorbire sau măcar mimici, atunci când se exprimă liber, ceea ce în cazul de față lipsesc. Ceaus pur și simplu stă drept și își citește textul”, a declarat avocatul Rostislav Kraveț.
Potrivit lui, încercarea lui Ceaus de a demonstra că nimeni nu l-a răpit din Republica Moldova este, cel puțin, stângace.
„E stranie declarația sa că nu a fost răpit acum, ci a fost răpit, de fapt, în 2016, atunci când a fost scos din Ucraina. Mai mult, el încearcă să spună că ar sta undeva ascuns, din proprie inițiativă, iar cele 10 persoane cercetate penal în Moldova nu ar avea cu asta vreo legătură. Da, o situație foarte neconvingătoare”, menționează Kraveț pentru strana.ua.
Avocatul a analizat și canalul de telegram, care a postat imaginile cu Ceaus - e-mailul de înregistrare este anonim, iar un număr de telefon nu este indicat, pentru a nu putea fi identificat locul aflării lui Ceaus. Acesta sugerează organelor de drept să solicite de la Telegram adresele IP de pe care au fost încărcate aceste imagini pe acest canal, în cadrul cauzei penale privind răpirea unei persoane.
De asemenea, Kraveț presupune că Ceaus se află în Ucraina, sub controlul serviciilor secrete
În această dimineață, pe un canal de telegram au fost publicate imagini cu Mikola Ceaus, în care acesta spune că nu ar fi fost răpit, este în siguranță și se simte bine.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că examinează veridicitatea imaginilor și va reveni cu o reacție.
Deputatul Partidului Socialiștilor, Bogdan Țîrdea, spune că video-ul cu Mikola Ceaus ar fi rodul „eforturilor depuse de serviciile secrete ale Statelor Unite ale Americii și ale Marii Britanii”, menite să salveze imaginea președintei Maia Sandu.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis o anchetă penală cu privire la posibila răpire a judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus.
Nicolae Ceaus, a fost răpit din centrul Chișinăului, în data de 3 aprilie. Despre asta a anunțat avocatul acestuia, Iulian Balan. La scurt timp, poliția a reținut un suspect în legătură cu răpirea judecătorului ucrainean.
Răpirea lui Nicolae Ceaus a fost un atentat direct la securitatea națională a Republicii Moldova prin faptul că anumite servicii străine au pătruns pe teritoriul țării și au participat la acest act de răpire. Despre aceasta a anunțat deputatul Vasile Andrei Năstase, președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpirii a ex-judecătorului ucrainean, în cadrul unui briefing de presă.
Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina neagă orice implicare a angajaților săi în răpirea judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus. Declarația a fost făcută astăzi de către un reprezentant al instituției, pentru portalul hromadske.ua.
Mafrko Shevcenko, ambasadorul ucrainean în Republica Moldova, ar fi fost invitat la Ministerul de Externe, pe 9 aprilie, iar secretarul de stat Dumitru Socola i-ar fi transmis o notă oficială prin care se cerea ridicarea imunității diplomatice a atașatului militar al Ucrainei, Serghei Smetaniuk, scrie presa din Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu comentează informațiile apărute în presa din Ucraina ce vizează cazul răpirii judecătorului Ceaus. Într-un comentariu oferit pentru UNIMEDIA, reprezentanții MAEIE spun că toate informațiile actualizate vor fi făcute publice de organul de anchetă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!