Cazul a avut loc pe data de 22 mai, în sectorul Buiucani la intersecția străzilor Bariera Sculeni cu Drumul Crucii, unde între suspect și victimă s-a iscat un conflict care a generat în bătaie.
În timpul altercațiilor suspectul cu sticla de bere pe care o avea în mână, i-a aplicat victimei o lovitură în regiunea capului, astfel cauzându-i leziuni corporale.
Bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital unde a fost internat în secția de reanimare în stare de comă.
Acțiunile bărbaților au fost surprinse de camerele de supraveghere.
În cadrul acțiunilor dispuse de către angajații poliției suspectul a fost identificat, reținut și condus la Inspectoratul de Poliție, pentru audieri unde în cadrul acțiunilor și-a recunoscut vinovăția.
Actualmente, bărbatul este plasat în arest pentru 20 de zile și este cercetat penal pentru Huliganism, iar conform codului penal în vigoare, riscă închisoare de la 3 la 7 ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!