O conferința de presă ținută, miercuri, de Garda americană de Coastă s-a axat în mare parte pe zgomotele misterioase produse de „bubuiturile” auzite, relatează BBC News.
Căpitanul Jamie Frederick, coordonatorul de intervenție din cadrul Gărzii de Coastă, a declarat că, din câte a înțeles, un avionul canadian P-3 a detectat ieri, 21 iunie, noi zgomote, după cele depistate marți de un avion canadian.
Alături de Frederick, la conferința de presă a participat și Carl Hartsfield, un expert în domeniul sunetelor marine. Hartsfield le-a spus reporterilor că este foarte greu de distins ce sunt zgomotele depistate.
Echipa acestuia are „mai mulți senzori în zonă, care transmit datele celor mai buni oameni din lume și le transmit echipei pentru a putea lua decizii”. „Ei trebuie să elimine potențialele surse artificiale, altele decât Titan (submersibilul dispărut, n.r.)”, a adăugat el.
Iată ce se știe până acum despre aceste zgomote:
Primele zgomote au fost detectate marți, 20 iunie, de un avion canadian P-3;
Garda de Coastă a trimis echipe pentru a cerceta zona în care au fost detectate zgomotele;
Alte zgomote au fost detectate și în cursul zilei de miercuri, 21, iunie;
Din nefericire, oceanul este un loc zgomotos și rămâne neclar ce sunt aceste sunete.
Conform estimării echipajelor de căutare și salvare, se crede că echipajul aflat la bordul submersibilului are oxigen pentru mai puțin de 20 de ore.
Garda americană de Coastă și alte agenții care participă la efortul pentru găsirea submersibilului dispărut continuă să desfășoare misiunea de căutare și salvare, chiar dacă oxigenul scade la bordul navei, relatează CNN.
„Aceasta este 100% o misiune de căutare și salvare. Ne aflăm în mijlocul unei operațiuni de căutare și salvare și vom continua să punem la dispoziție toate resursele pe care le avem pentru a încerca să găsim Titan (submersibilul dispărut, n.r.) și membrii echipajului”, a declarat miercuri, în timpul unei conferințe de presă, căpitanul Jamie Frederick, coordonatorul de intervenție din cadrul Gărzii de Coastă.
Potrivit acestuia, autoritățile cred că echipajul de pe submersibil are „porții limitate” de mâncare și apă. De asemenea, Frederick a mai spus că oxigenul disponibil este „doar un element de informație” pe care salvatorii îl analizează atunci când stabilesc planurile și pașii următori. „Trebuie să rămânem optimiști și plini de speranță atunci când ne aflăm într-un caz de căutare și salvare”, a precizat căpitanul.
Un submarin special folosit pentru a-i duce pe turiști în adâncurile Oceanului Atlantic pentru a vedea epava Titanicului, a dispărut în mod misterios. A fost pornită o operațiune de căutare și salvare a supraviețuitorilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!