Starul din „Top Gun” apare pe coperta ediției americane a revistei GQ Magazine într-o formă fizică de invidiat, purtând o pereche de blugi și o cămașă neagră complet descheiată, lăsându-și la vedere abdomenul lucrat. Ședința foto, realizată de celebrul fotograf Mario Sorrenti chiar în mijlocul turiștilor pe Hollywood Boulevard, marchează a șasea apariție a actorului pe coperta publicației, dar prima din ultimii 20 de ani.
Cruise a glumit pe seama absenței sale îndelungate din presa scrisă: „Am fost ocupat”, a spus el când a fost întrebat de ce acordă rar interviuri pe îndelete.
În interviul acordat jurnalistului Zach Baron pentru GQ, Tom Cruise vorbește pe larg despre cariera sa și despre modul în care își construiește proiectele. Actorul spune însă că preferă să discute despre cinematografie și despre oamenii alături de care lucrează, mai degrabă decât despre propria persoană.
„Când faci un film, îți amintești fiecare persoană de care este nevoie pentru a putea realiza un film. Adică oamenii care pictează decorurile și construiesc platourile, cei care mută camerele, cei care se ocupă de lumini, fiecare domeniu al realizării unui film- lumina, arhitectura, designul, toate acestea- pentru a distra publicul”, a declarat Tom Cruise pentru GQ.
„Nu mă tem de moarte”
Una dintre cele mai interesante părți ale interviului este cea în care actorul vorbește despre frică și despre riscurile pe care și le asumă. Cruise este cunoscut pentru faptul că execută personal numeroase cascadorii, inclusiv unele extrem de periculoase.
Întrebat dacă se teme de moarte, actorul a răspuns: „Dar iată lucrul important: cum folosim aceste instrumente pentru a crea un efect emoțional asupra publicului și comunică ele ceea ce vrem să comunicăm? Așadar, mă tem de moarte? Nu, nu mă tem. Nu înseamnă că nu îmi este frică. Nu mă deranjează sentimentul. Înțeleg că viața are certitudini și incertitudini. Iar în realizarea filmelor și în viață, ceea ce mă interesează este: să mutăm incertitudinile mai mult spre certitudini, dar vreau să creez alte incertitudini, astfel încât să mergem înainte și să facem parte din aventură.”
Cruise spune că această raportare la risc nu este doar o parte a meseriei sale, ci face parte din felul în care a privit viața dintotdeauna.
„Cred că ai putea să te uiți la viața mea și să spui: îmi place să stau pe marginea unei stânci, fizic și metaforic. Adică privesc viața ca pe o aventură și întotdeauna am făcut-o. Vreau să înțeleg oamenii. Vreau să înțeleg viața și culturile și, dacă mă întreb cine sunt acei oameni, cum se simt, dacă gândesc la fel ca mine, dacă râd la aceleași lucruri, cum mă conectez cu ei?”, susține actorul.
Despre frică, actorul a explicat că nu încearcă să o elimine, ci acceptă sentimentul pe care îl produce.
„Există lucruri în care vrei să simți asta. Vrei să simți acea incertitudine. Da. Știi, frica ține de lucrurile necunoscute, dar nu mi-e teamă să-mi fie frică. Nu mi-e teamă să-mi fie frică și, așa cum spun, abordez lucrurile într-un fel în care... nu știu. Nu știu cum să spun. Nu mi-e teamă să-mi fie frică. Nu mi-e teamă să spun: «Bine, știu că acesta este un salt și hai să facem saltul. Hai să mergem».”, a spus vedeta.
Într-un alt moment al discuției, Cruise recunoaște însă că există situații în care frica apare inevitabil: „Cred că da. Cu siguranță, dacă aș merge cu motocicleta de pe o stâncă, mi-ar fi frică. Știu că nu este pentru toată lumea. Da, da, da, da. Nu cred că este.”
Un nou film, „Digger”, după două decenii de rară expunere
Cruise vorbește în interviu și despre „Digger”, noul film regizat de Alejandro G. Iñárritu, în care interpretează un magnat al industriei petroliere. Filmul marchează o schimbare importantă față de rolurile de erou de acțiune care au dominat o mare parte din cariera sa recentă.
Actorul descrie personajul drept una dintre cele mai dificile provocări profesionale de până acum.
„Este încununarea tuturor abilităților mele. Nu am mai făcut asta niciodată. Tot ceea ce am făcut a fost foarte bine gândit, inclusiv motivul pentru care am făcut acel lucru. Am obiective și provocări personale cu tot ceea ce fac. Am fost atât de încântat că am putut avea acest personaj. Este cel mai provocator personaj pe care l-am interpretat vreodată.”, spune actorul.
Iñárritu, unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani, vorbește la rândul său despre capacitatea lui Cruise de a intra în pielea personajelor: „Un actor este o catedrală. Este un templu întreg de posibilități. Dacă te uiți în ochii lui Tom, acei ochi te pot duce prin iad. Adică sunt peisaje peste peisaje peste peisaje.”
Pentru Cruise, provocarea nu este însă doar interpretarea unui rol, ci și găsirea unui limbaj cinematografic potrivit pentru fiecare poveste.
„Nu există un film ușor de făcut. Permite-mi să demistific asta. Dacă îți pasă de ceva, nu alegi drumul ușor. A fost o bucurie? Fiecare minut. Pentru mine a fost o bucurie, dar asta nu înseamnă că nu există confuzie și durere. Dacă doar cauți un drum ușor, nu acesta este. Eu nu am vrut niciodată ca viața mea să fie așa. Viața este o aventură.”, spune Cruise.
„Casa mea este pe un platou de filmare”
În interviu, Cruise vorbește și despre relația sa cu munca. Pentru el, platourile de filmare au ajuns să reprezinte un loc familiar.
„Pentru mine, casa este pe un platou de filmare. Oamenii spun: «Unde locuiești?». Iar eu spun: «Pe platourile de filmare. Și în jurul lumii. Sunt cetățean al lumii, cetățean al umanității». Aveam planul meu secret pentru că știam foarte devreme: nu le spune oamenilor că ai visuri. Nu era: vreau să fiu celebru. Cu siguranță voiam să fac filme, dar voiam să călătoresc în lume și voiam să cunosc oameni și să cunosc viața”, dezvăluie acesta.
La 64 de ani, Cruise spune că încă este preocupat de lucrurile pe care nu le știe și de proiectele care îl obligă să învețe ceva nou.
„Cred că este obligația unui artist să încerce lucruri care nu au mai fost făcute sau care nu au funcționat înainte. Pentru mine, filmele sunt acel spațiu în care pot explora sau, cu siguranță, pot eșua. Nu vreau să fac ceva despre care știu că este o rețetă”, mai spune actorul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!