„Am spus că toți banii pe care îi are domnul Spînu pentru că se făcea sau cel puțin penalul Șor încerca să-l acuze pe Spînu faptul că și-ar fi obținut ilegal resursele. Asta înțeleg eu. Ceea ce vreau să spun eu este că domnul Spînu a fost în sectorul privat și și-a câștigat banii în sectorul privat, nu a lucrat la stat ca să poată fi suspectat că iată și-a obținut ilegal resursele. Sigur că el este în poziție mai bună ca să spună de averea lui.
Nu l-am întrebat dacă are acești bani pentru că eu nu-l cred pe Șor și nu o să discutăm aberațiile lui Șor, ceea ce am spus eu acolo este că domnul Spînu vine în sectorul privat și oamenii care au lucrat în sectorul privat și-au câștigat banii înafara statului, deci nu poate fi suspectat că iată lucrând la stat a reușit să-și adune bani mari. Iată în cazul domnului Șor chiar dacă nu a lucrat la stat a reușit să devalizeze o bancă de stat. Eu am încredere în oamenii cu care lucrez și în special în cazul domnului Spînu au fost tot felul de acuzații, zvonuri, nimeni niciodată nu a prezentat nicio dovadă așa că haideți să închidem acest subiect și să nu vorbim de lucruri care nu sunt”, a spus Maia Sandu.
„Banii au fost câștigați legal în sectorul privat”. Astfel a comentat președinta, Maia Sandu, acuzațiile liderului Partidului „Șor”, Ilan Șor, și fostului șef al IGP, Gheorghe Cavcliuc, la adresa vicepremierului Andrei Spînu.
Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, „este multimilionar și își ascunde banii în conturi off-shore. Astfel, pe patru dintre conturile din străinătate, deschise pe numele lui și ale firmelor sale sunt, în total, 43 de milioane de euro și dolari”. Despre aceasta a declarat liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor care a și publicat un document în acest sens. Totodată, și fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, îl acuză pe Spînu de ilegalități.
Vicepremierul a venit cu o reacție. „Am un singur mesaj pentru ei: „Veniți acasă! Veniți acasă! Veniți acasă, măi copii!”, a menționat Spînu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!