20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Șoferi, faceți plinul astăzi! Prețul benzinei crește cu încă 14 bani, în weekend. Cât va costa motorina

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri plafon la produsele petroliere, valabile pentru 3 și 4 ianuarie. Anul începe cu o ușoară creștere a tarifelor la pompă pentru ambele tipuri de carburanți.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit datelor oficiale, șoferii vor achita cu 14 bani mai mult pentru un litru de motorină și cu 18 bani mai mult pentru un litru de benzină față de ultimele cotații.

Prin urmare, litrul de benzină ajunge la 21,92 de lei, iar cel de motorină - 18,70 de lei.

Agenția anunță că, în anul 2026, în mod deja devenit tradițional, prețurile stabilite zilnic de către ANRE vor fi influențate, în primele două săptămâni, de următorii factori administrativi care au intrat în vigoare la 01.01.2026:

Aplicarea noilor valori a accizelor (Anexa nr. 1 la Codul fiscal nr. 1163/1997):

  • benzină: +0,56 lei/litru, inclusiv TVA;
  • motorină: +0,26 lei/litru, inclusiv TVA.

Majorarea nivelului contribuției în domeniul eficienței energetice (Anexa nr. 5 la  HG nr. 1064/27.12.2023):

  • benzină: +0,07 lei/litru, inclusiv TVA;
  • motorină: +0,08 lei/litru, inclusiv TVA.

Ajustarea marjei comerciale specifice (Hotărârea ANRE nr. 818/2025):

  • benzină: +0,04 lei/litru, inclusiv TVA;
  • motorină: +0,04 lei/litru, inclusiv TVA.

După includerea integrală a acestor componente în perioada primelor două săptămâni, nu vor mai exista alți factori administrativi care să influențeze prețurile, precizează instituția. Astfel, ANRE estimează o stabilizare parțială a prețurilor, acestea urmând să depindă exclusiv de cotațiile Platts la carburanți și de cursul de schimb al monedei naționale.


Pub