35,56 lei/l Motorina la 35,56 lei/l (+15 bani), benzina la 33,21 lei/l: noile prețuri ANRE de mâine 70 sesizări 70 de sesizări de violență în familie în 24 de ore, 3 cu vătămări 13,4 kg 13,4 kg droguri camuflate în jucării: 4 înculpați trimisi în judecată pentru trafic 17,9224 lei Dolarul sare la 17,9224 lei (+7 bani), euro la 20,1053 lei: cursul BNM de azi
Turism spațial: Un nou zbor de încercare reușit, realizat de naveta SpaceShipTwo a companiei Virgin Galactic

Naveta SpaceShipTwo a companiei americane de turism spaţial Virgin Galactic a depăşit încă o dată frontiera cu spaţiul definită de SUA, adică peste 80 de kilometri altitudine, în timpul unui zbor de încercare realizat vineri în California.

Foto: space.com

Vehiculul spaţial, condus de doi piloţi, a ajuns la o înălţime de 89,9 km, conform companiei. El a depăşit prima dată limita arbitrară de 80 km în decembrie (82,7 km), Richard Branson anunţând cu fanfară atunci că este prima dată de la oprirea zborurilor navetelor spaţiale ale NASA în 2011 când un aparat de zbor american a dus oameni în spaţiu, scrie Agerpres.

SpaceShipTwo este proiectat pentru a transporta şase pasageri turişti, dar testele sunt cu mult timp în întârziere, mai ales din cauza accidentului survenit în plin zbor, care a ucis un copilot în 2014.

Richard Branson a declarat pentru AFP la 7 februarie că speră că testele vor fi destul de avansate în luna iulie astfel încât el însuşi să urce la bord.

Vehiculul spaţial construit de Virgin Galactic este eliberat de un avion purtător, apoi îşi porneşte propriul motor cu reacţie şi se îndreaptă vertical spre cer, atingând o altitudine de la care curbura Pământului este vizibilă. Apoi, vehiculul coboară natural, în planare, spre aeroportul din Mojave, în California, care reprezintă şi punctul său de decolare.

Principalul concurent este Blue Origin, o companie fondată de patronul miliardar al Amazon, Jeff Bezos. Acesta din urmă a subliniat săptămâna aceasta, la un forum din New York, că zborurile de la bordul aparatelor companiei Virgin Galactic ar avea întotdeauna un "asterisc" pentru că nu ajung la linia Karman.


Pub