6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
(video) Un cartel de droguri a asediat un oraș întreg, după ce a fost arestat fiul lui El Chapo. Poliția a fost nevoită să-l elibereze

Un cartel de droguri din Mexic a declanșat un adevărat război în Culiacan, un oraș din statul Sinaloa, după arestul lui Ovidio Guzman Lopez, unul dintre fiii narcobaronului Joaquin Guzman, cunoscut ca „El Chapo”. După mai multe ore de violențe și focuri de armă între militari și membri ai cartelului, care au blocat intrările din oraș cu automobile incendiate, autoritățile au decis s-l elibereze pe deținut, anunță canalul american ABC7.

Foto: REUTERS

Autoritățile din statul Sinaloa au dislocat mai mulți militari în zona de conflict, și au cerut, în același timp, rezidenților să rămână calmi, să nu iasă în stradă și să urmărească informațiile oficiale, în timp ce situația va evolua.

Potrivit ministrului securității din Mexic, Alfonso Durazo, violențele au început joi, 17 octombrie, când o patrulă militarizată a Gărzii Naționale a fost atacată de mai mulți oameni puternic înarmați, care se aflau într-o casă din orașul Culiacan. În urma unui schimb de focuri, forțele de ordine au reușit să respingă atacul și să-l aresteze pe unul dintre cei patru copii ai lui El Chapo.

Cu toate acestea, patrula de 30 de polițiști a fost înconjurată rapid de numeroși membri ai cartelului de droguri, care au creat blocaje rutiere și au pornit un adevărat război, cu mașini echipate cu armament de asalt și atacatori înarmați cu puști automate, a mai adăugat Duraso.

Mai mult, potrivit secretarului direcției de securitată publică a statului Sinaloa, Cristobal Castañeda, conflictul a fost însoțit și de o evadare în masă de la închisoarea din zonă. Între 20 și 30 de deținuți s-au alăturat pe baricade într-o răscoală împotriva forțelor de ordine.

Ulterior, Jose Luis Gonzalez Meza, avocatul familiei lui „El Chapo”, a declarat pentru The Associated Press a declarat că „Ovidio este viu și liber”, dar că nu mai are detalii despre cele întâmplate, citează ABC7.

Amintim că El Chapo, al cărui cartel Sinaloa a fost recunoscut cândva drept cel mai influent cartel de droguri din lume, a fost condamnat la închisoare pe viață de o instanță federală din SUA în iulie 2019.


Pub