„Cunosc acești oameni, în virtutea faptului că am participat la diverse concerte pe care le-au organizat. Din punct de vedere etic, îmi vine greu să mă pronunț. Nu am pe nimeni în familie care participă la astfel de concursuri și n-o să participe pentru că este decizia mea. Nu spun că e o decizie corectă pentru că din pricina mea trebuie să sufere familia sau membrii familiei mele, deoarece accidental am ajuns într-o funcție”
Evident că mi-a stârnit întrebări cazul. I-am cerut explicații colegului meu și i-am spus: te rog frumos, ieși cu poziție publică și explică, iar el aceasta și a făcut.
V-am spus părerea mea și ai mei știu poziția mea față de astfel de participări la concursurile publice. Repet, nu pretind că este cea mai corectă”, a declarat Igor Grosu.
Deputatul PAS, Radu Marian, a comentat implicarea mamei sale și a fratelui său în organizarea turneului muzical pentru diasporă. „Eu nu pot să le cer să se oprească din activitate din simplul motiv că eu sunt deputat. Succesul lor se datorează exclusiv muncii și talentului lor”, a scris parlamentarul.
Guvernul organizează un turneu cultural pentru diasporă, care va debuta pe 9 mai, în România, cu un spectacol muzical dedicat Zilei Europei și va continua în Germania, Franța și Italia. Licitația pentru concerte, anunțată de Cancelaria de Stat, a fost câștigată de Asociația Muzical-Corală, condusă de mama deputatului PAS, Radu Marian - Elena Marian, care a fost singurul participant.
La începutul anului 2025, Președinta Maia Sandu a conferit mai multe distincții în cadrul Galei premiilor în domeniul culturii. Printre premianți se regăsește și Adriano Marian, fratele deputatului PAS Radu Marian.
În iulie 2023, artiștii care au evoluat la Adunarea Națională Moldova Europeană, convocată de președinta Maia Sandu, pe 21 mai, au primit onorarii între 5 mii și 100 de mii de lei. Cu cele mai mari sume s-au ales Orchestra Lăutarii, Vali Boghean & band, Moldovan Național Youth Orchestra (dirijor și fondator Adriano Marian - fratele deputatului Radu Marian). Informația a fost făcută publică de activistul Vitalie Sprînceană, care a solicitat detalii de la Ministerul Culturii. „Dacă artiștii cântă pe bani pentru partide atunci...nu e mare diferență pentru care partid o fac”, a comentat activistul.
În decembrie 2023, zeci de moldoveni s-au adunat în fața sediului Președinției, la invitația președintei Maia Sandu, pentru „a sărbători Moldova Europeană”. Startul evenimentului a fost dat de Orchestra Inspectoratului General de Carabinieri, care a interpretat, printre altele, renumitele piese „Happy New Year” și „Jinggle Bells”. Pe scena improvizată din fața Președinției au evoluat și alți artiști renumiți, printre care reprezentantul Moldovei la Eurovision, Pasha Parfeni, soprana Ana Cernicova, interpretul Radu Dolgan, Moldovan National Youth Orchestra, cu dirijorul Adriano Marian etc.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!