În acest context, ANRE comunică faptul că solicitarea, calculele și materialele aferente transmise de S.A. „Energocom” vor fi publicate în cursul zilei de astăzi, pe pagina web oficială a Agenției: www.anre.md, la compartimentul Transparență.
Pe 28 ianuarie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că Energocom va transmite în această săptămână cererea referitoare la ajustarea tarifului la gaz. „E greu să spunem cu cât se va ieftini, un leu - doi, vom aștepta după ce ANRE se va expune”, a precizat ministrul.
Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a explicat de ce procesul de revizuire a tarifului la gaz, așteptat de consumatori, durează atât de mult. „Energocom pentru prima dată a devenit furnizor, se face un audit, trimite solicitare, prezintă cheltuielile, iar ANRE spune dacă e ok sau nu. E un exercițiu complex, foarte serios. În alte cazuri, în trecut, acest proces dura 3-6 luni, acum a durat o lună și jumătate”, a precizat parlamentarul.
În noiembrie, deputatul Radu Marian declara, în cadrul emisiunii „UNInterviu” de la UNIMEDIA, că Republica Moldova ar putea înregistra o scădere a tarifelor la gazele naturale la începutul anului 2026, dacă prețurile internaționale se vor menține la nivelul din acea perioadă.
Moldovenii care și-au dorit „ajutor la contor” s-au putut înregistra, începând cu 3 octombrie până pe 28 noiembrie 2025, pe site-ul compensatii.gov.md, pentru a solicita compensații pentru perioada sezonului rece 2025-2026.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!