4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(video) Caz strigător la cer, la Telenești. O familie acuză 5 elevi că i-au bătut cu cruzime ruda, care a murit apoi la spital: „L-au filmat să-l pună pe TikTok, să râdă de el”

Caz fără precedent la Telenești. Cinci elevi ar fi bătut până la inconștiență un bărbat de 57 ani, care apoi a murit la spital. Rudele răposatului au relatat, într-un interviu pentru Adrian Prodan, ce au aflat din propriile investigații, de ce îi suspectează pe minori, dar și cum lucrează oamenii legii și de ce consideră că ancheta este tergiversată.

Foto: captura foto

Ion Nicoară a relatat ce s-a întâmplat în seara când cumnatul său a fost bătut cu bestialitate: „Era 30 mai, ora 22:00, soția se uita pe geam și a văzut o ambulanță, la două case de la mine, era multă lume. Eu m-am îmbrăcat să merg să văd ce e acolo și ieșind din ogradă m-am întâlnit cu o domnișoară din vecinătate, ea mi-a spus că l-au găsit pe Sergiu Cozonac sub gard. Am alergat repede înapoi, am chemat soția și am mers repede la ambulanță. Când am ajuns, el era deja urcat în ambulanță, medicii se ocupau de el. Era cu ochii deschiși, dar era blocat. Medicii au spus că nu știu ce s-a întâmplat cu el”.

„L-am contactat pe telefon pe cumnatul și ne-am ridicat spre casă să luăm mașina, să plecăm la spital. Acolo era un cerc de băieți, i-am întrebat ce s-a întâmplat, iar ei au spus că nu știu nimic, doar l-au găsit și au sunat la 112. Le-am mulțumit. Printre ei erau și doi care apoi s-a adeverit că l-au lovit”, își mai amintește bărbatul.

La spitalul de la Telenești li s-a spus că starea pacientului este gravă și că i-ar fi crăpat o venă: „Ne-am dus la reanimare, iar medicul ne-a explicat situația, că șanse la viață nu sunt. A spus că nu știe cine e, pentru că nu are acte. Ne-am dus acasă să le căutăm, iar între timp l-am sunat și pe feciorul lui, care era peste hotare. Mergând cu mașina la vale, în locul unde a fost depistat cumnatul, am văzut chipiul lui. Era așa parcă pe o scară, mai la deal de unde fusese el găsit cu vreo 4-5 metri. Ne-am uitat să vedem urme de sânge, altceva, nu am găsit nimic. Avea și un portmoneu cu bani și un lănțișor de aur, nu am găsit nimic”.

Când au revenit la spital, medicii au spus că i-au găsit niște găuri la cap și că e crăpat osul: „Am vrut să-l ducem atunci seara la Chișinău, dar ne-au zis că nu e transportabil, pentru că e în comă. Am sunat la Chișinău la o cunoștință și ea a sunat și a întrebat cum se simte pacientul și le-a explicat ce să facă toată noaptea, ca să vină dimineața ambulanța să îl ia”.

Poliția a venit la spital abia a doua zi dimineața: „I-au informat de la spital că este o persoană necunoscută. Am relatat că a fost găsit și că nu știm nimic, am spus unde a fost găsit”.

În aceeași zi, un frate de al răposatului a făcut rost de imaginile de pe camerele de supraveghere din apropierea locului unde a fost găsit bărbatul: „Ei au spus că l-au găsit în deal, dar în imagini, aceleași persoane apăreau devale, distanța e de 150-200 metri. Era și fetița, vecina mea. Am întrebat-o ce căuta devale dacă a zis că a fost găsit în deal. Ea nu și-a dat seama și mi-a zis că l-a văzut pe Sergiu cum vorbea cu acele persoane, ea s-a dus mai departe, iar ei mergeau din urma ei. Era ora 21:38 seara. Vreo 5 minute au vorbit, apoi pe la 21:48 au trecut de cealaltă cameră. Se auzea ce vorbeau toți, acești băieți vorbeau cu cumnatul meu, se râdeau de el, îl provocau. La un moment da, el a zis: „Nu vorbiți prostii, că o să îi spun tatălui vostru”. Mai departe nu s-a auzit nimic. Ei ziceau o vorbă, el le răspundea și ei râdeau de el. Fata apoi a observat cum fugeau la deal acei băieți. Ea s-a întors și a făcut un video, în care deja se vedea cum el stă culcat și ei se uită la el. Atunci nu erau toți, unul, care este bănuit, ar fi fugit și nu s-a mai întors. Pe la 21:58 el a fost lovit. Eu cred că ea a văzut, dar ancheta lucrează”.

Expertiza medico-legală arată că bărbatul a fost lovit la cap și are câteva lovituri.

Întreaga familie este revoltată că ancheta bate pasul pe loc: „Din cei cinci, doar unul și-a recunoscut vina și e păcat. Am vorbit și cu tatăl lui, înainte să moară Sergiu. Toți dorim să aflăm cauza, de ce nu a venit nimeni să ne cheme dacă era chiar lângă poarta noastră. Două zile s-au ascuns, până am depistat eu cu cumnatul Ion ce a fost. Și acum era să rămână versiunea că el a căzut, dacă nu era transportat la Chișinău și închidea ochii la Telenești”.

Sora decedatului a relatat și ea ce își amintește din seara respectivă: „S-a întâmplat practic sub ochii noștri, poate chiar am văzut secvența, dar nu mi-am dat seama ce se petrece și că e fratele meu. Am văzut doi băieți că au fugit la deal, apoi o mașină, mai mulți băieți și la scurt timp, a venit și ambulanța. I-am spus soțului și el s-a dus repede să vadă ce e. Eu desculță am alergat la ambulanță, el era deja în comă, medicii nu spuneau nimic, șoferul ne-a spus că starea este foarte gravă. Un medic la internare ne-a spus că probabil a avut infarct, la fel și la reanimare. Apoi soțul i-a întrebat dacă l-au controlat, poate are vreo lovitură ceva, iar ei au răspuns că nu are urme de sânge și nu a fost lovit. Abia apoi au depistat că a fost crăpat osul la ceafă. Am telefonat o nepoată de la Neurologie și ea ne-a sfătuit să-l aducem neapărat la Chișinău. A fost transportat la Institutul de Neurologie și după ce i s-a făcut tomografia, ni s-a spus că are lovituri la cap. Atunci s-a schimbat totul și am înțeles că ceva s-a întâmplat. Dar noi atunci seara i-am întrebat pe acei băieți dacă nu au văzut vreo motocicletă, mașină care să-l fi lovit”.

Femeia a povestit și ce cunoaște despre elevii pe care familia îi suspectează că i-ar fi bătut cu cruzime ruda: „Sunt în clasa a 9-a, absolvenții clasei a noua, iar unul dintre ei a absolvit clasa a 7-a. Probabil au fost și eu sub influența unor substanțe, pentru că e foarte greu să te gândești că așa elevi, pe care toți îi laudă, că sunt eminenți, să se comporte așa, să lovească un om. Expertiza de la Chișinău a arătat că fratele meu a avut multiple lovituri la cap, i-a fost fărâmat nasul, sub barbă, pe sub coaste era lovit, vânăt. Un elev eminent și excelent nu se poate comporta așa cu un om de 57 de ani”.

Fratele său a mai trăit 11 zile: „El a decedat pe 11 iunie dimineața. Și-a revenit puțin, din secția de Reanimare a fost transferat în altă secție, unde a intrat iar în comă, a fost luat urgent la operație, dar nu și-a mai revenit”.

„Soțul și fratele meu au făcut investigații, au luat înregistrările de pe camerele din apropiere și au văzut că toți 5 băieți erau prezenți acolo, trei din ei trăiesc în alte părți, nicidecum nu aveau ce căuta în locul incidentului. Ce au căutat ei acolo? Se vede că nu a lovit doar unul, fratele când deja căzuse la pământ se vede că l-au lovit toți. S-or fi speriat să nu se ridice și să se implice în bătaie. Dar el de la pământ nu s-a mai ridicat. Probabil atunci au lovit în el cu picioarele. În sat se vorbește că toți au frică de acești adolescenți, că umblă cu pumnale”, a mai relatat sora decedatului.

Femeia se arată total nemulțumită de modul în care se desfășoară investigațiile: „Ancheta decurge foarte lent, nu s-a lucrat cum trebuia. Înțeleg, am fost și eu colaborator, știu cum se lucrează. Am văzut când au venit polițiștii la fața locului și ce au făcut, nu mi-a plăcut. Dacă punem întrebări, ni se spune să nu ne amestecăm, că sunt organe competente. Avem secvența unde se aude cum unul strigă: „Vino și ajută”, iar altul răspunde: „Voi ce ați făcut? L-ați lovit la cap!””.

Singurul fiu al răposatului, Vasile, era peste hotare când a aflat vestea tragică. L-a telefonat unchiul său, iar el și-a cumpărat imediat bilet la avion: „Am rămas șocat și eu, și soția. Nu erau bilete și am ajuns a doua zi seara, când tata deja era la Chișinău. Ni s-a permis să-l vedem, pentru că era într-o stare foarte gravă și nu se știa cât va mai fi în viață. După 3 zile a fost transferat în palată simplă, medicii au decis că îi va fi mai bine decât în secția de reanimare. La ora 20:00 nu îl puteam trezi să-i dau apă, pastilele prescrise, am văzut că nu reacționează, am chemat medicii, i-au mai făcut o testare în cuptor și s-a depistat că creierul nu mai avea loc în craniu. I s-a scos tot osul de pe partea stângă a craniului. A mai stat 3 zile în Reanimare, i s-a umflat tare capul, ochii, sunt poze strașnice. Pe 11 iunie dimineața am fost apelat și anunțat că tata s-a stins din viață”.

Vasile își amintește o situație foarte stranie, din ziua înmormântării: „Fata care a fost la fața locului a venit în ziua funeraliilor, tata era aici, s-a pus asupra lui și a stat vreo 10-15 minute, l-a privit cu mâhnire, apoi a ieșit afară s-a întors și iarăși a stat așa. Ne-a părut straniu, de parcă se simțea vinovată de ceva, dar nu a comunicat ce a văzut în acea seară, cum s-a petrecut acțiunea. Noi bănuim că ea a fost la fașa locului, cunoaște mai multe, dar nu vrea să divulge informația, nu știm din ce motiv”.

Familia din care face parte băiatul care a luat vina asupra sa l-a contactat pe Vasile: „La multe zile după înmormântare m-au sunat și au întrebat dacă pot să vină. Se simt vinovați că fiul lor a făcut o crimă, el a recunoscut și într-un fel vor să îl iertăm. Nu mi-au propus nimic, doar au întrebat ce trebuie să facă să îl iertăm. Le-am spus că legea trebuie să-l pedepsească și în urma acestui caz toți tinerii din Moldova trebuie să înțeleagă că legea nu doarme și e aspră”.

Vasile spune că își dă seama de ce doar unul dintre tineri și-a recunoscut vina: „Un rol important a jucat avocatul lor, i-a pregătit. Ancheta a decurs lent și până au fost interogați toți, deja erau pregătiți ce să spună. Dar în dosarul care este la procuror deja, toate mărturiile lor sunt diferite. Unul spune că tatăl meu i-a agresat, că l-a lovit pe unul la picior, altul că l-a lovit în burtă, altul că l-a lovit sub bărbie, cu piciorul, altul că l-a lovit cu palma la cap. Sunt mărturii contradictorii și oricum ei susțin că doar un minor a comis infracțiunea, dar leziuni au fost pe tot corpul”.

Ce spune Ion, fratele victimei, care a lucrat în Poliție, despre investigația pe cont propriu, pe care a făcut-o el, dar și ce dezvăluiri face fosta soție a răposatului, care a petrecut cu el ultimele zile din viață aflați din interviu:


Pub