Pentru ilegalitatea comisă, bărbatul riscă amendă penală în mărime de 750 unităţi convenţionale sau închisoare de până la doi ani.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din SPF Săiți au depistat un bărbat pe direcția localităților Săiți – Lesnoe, care nu-și putea justifica prezența în zonă. Mai mult, acesta nu deținea niciun act de identitate, însă a susținut că este cetățean moldovean de 40 de ani. Cele spuse au fost confirmate, fiind identificat ca locuitor al regiunii transnistrene. Totodată, s-a constatat că persoana este pusă la evidența polițistului de sector, acesta fiind cu antecedente penale.
La audieri, bărbatul a declarat că acum două luni, prin regiunea transnistreană, ar fi traversat ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova și acum ar fi încercat, prin aceeași metodă ilegală, să ajungă în statul vecin. Nu și-a putut pune în aplicare planul, fiind reținut în flagrant de către angajații Poliției de Frontieră.
În prezent, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST verifică declarațiile acestuia și investighează toate circumstanțele infracțiunii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!