Marile orașe, considerate mult timp bariere ecologice, au devenit astăzi scena unor adaptări neașteptate ale animalelor. La San Francisco, coioții s-au stabilit în parcuri urbane, circulă pe trotuare și traversează autostrăzi.

Capacitatea lor de a supraviețui în medii dense și zgomotoase fascinează, dar ridică și semne de întrebare.

Recent, un fapt neobișnuit a atras atenția oamenilor de știință și a administratorilor faunei sălbatice: un coiot a înotat peste doi kilometri prin ape reci și tumultuoase pentru a ajunge pe insula Alcatraz, un loc izolat, fără oameni aflați în permanență acolo și fără acces la uscat.

Această traversare fără precedent ridică numeroase întrebări privind comportamentul și rezistența acestei specii în fața fragmentării habitatului. Ea scoate totodată în evidență transformările profunde ale dinamicilor dintre spațiile urbane, natura sălbatică și frontierele naturale.

Un eveniment „fără precedent”, în golful San Francisco

Pe 11 ianuarie 2026, un vizitator al insulei Alcatraz a filmat un coiot ieșind din mare, vizibil epuizat, dar în viață. Scena îi surprinde imediat pe paznicii National Park Service, responsabili de administrarea insulei.

Niciun caz documentat de prezență a unui coiot pe Alcatraz nu fusese semnalat anterior. Insula, situată la aproximativ doi kilometri de continent, este înconjurată de curenți puternici și de ape cu temperaturi cuprinse între 10 și 13 grade Celsius. Aceste condiții dure fac din Alcatraz un teritoriu care rar poate fi atins prin înot de mamifere terestre.

Aidan Moore, angajat al companiei Alcatraz City Cruises, a primit înregistrarea video de la un turist și a alertat autoritățile federale. La sosirea acestora, coiotul dispăruse deja în vegetație.

Janet Kessler, naturalist specializat în monitorizarea coioților urbani din San Francisco, confirmă pentru The Guardian: „Este pentru prima dată când un astfel de comportament este filmat aici”. Ea urmărește aceste animale încă din 2007, în colinele orașului.

Coiotul nu poartă un colier GPS, ceea ce face imposibilă identificarea sa. Starea sa de sănătate pare stabilă, conform imaginilor, deși animalul pare slăbit.

Experții estimează că a înotat între 30 și 45 de minute într-o mare agitată. Performanța rămâne excepțională pentru o specie care, deși este un bun înotător, evită în mod normal întinderile mari de apă ale oceanului.

Parcurile naționale americane nu au observat niciodată coioți la Alcatraz, în ciuda deceniilor de monitorizare. Evenimentul este calificat drept „fără precedent” de către experții National Park Service.

Originea posibilă și rutele analizate de biologi

Analiza originii coiotului se bazează pe geografia locală și pe comportamentul cunoscut al speciei în mediul urban. Alcatraz se află la aproximativ 2 km de portul San Francisco, însă distanța variază în funcție de punctul de plecare presupus.

Dacă animalul provenea de pe coasta de nord a orașului, ar fi trebuit să înfrunte curenții puternici de pe podul Golden Gate. Alte ipoteze indică un posibil punct de plecare de pe Insula Angel sau de pe țărmul estic al golfului.

Christine Wilkinson, ecologistă la Universitatea din California, Berkeley, avansează ipoteza că animalul provenea, cel mai probabil, din San Francisco.

„Cartierul North Beach sau zona din jurul Telegraph Hill oferă habitate de dispersie plauzibile”, a declarat ea pentru Los Angeles Times. Aceste zone sunt apropiate de țărm și au o activitate umană nocturnă redusă, ceea ce ar putea facilita o tentativă de înot la amurg sau în zori.

Autostrăzi precum I-280 și cartierele dens construite limitează deplasarea coioților spre sud. Această constrângere teritorială ar putea explica asumarea riscului.

Coiotul ar fi putut fi alungat dintr-un teritoriu de alți indivizi dominanți ai speciei sale sau ar fi putut fi în căutare de hrană. Janet Kessler observă că „unii indivizi sunt supuși unei presiuni sociale puternice, care îi împinge să exploreze zone neobișnuit de îndepărtate sau ostile”.

În cazul acestui coiot, ipoteza unui plecări de pe Insula Angel este considerată mai puțin probabilă. Insula este deja locuită de o mică populație de coioți, dar se află la peste 3 km de Alcatraz, iar curenții de acolo sunt mai puțin favorabili.

National Park Service nu exclude nicio posibilitate, dar înclină spre o origine continentală directă. Nu există indicii privind un transport accidental sau un ajutor uman.

Adaptabilitate și resurse alimentare pe Alcatraz

Insula Alcatraz, cunoscută pentru trecutul său de închisoare, este astăzi un sit protejat din cadrul Zonei Naționale de Recreere Golden Gate. Ea primește anual peste un milion de vizitatori.

Cu toate acestea, dispune și de zone cu vegetație și relativ puțin perturbate, în special în spatele clădirilor istorice. Pentru un coiot solitar, acest mediu oferă resurse minime, dar viabile pe termen scurt.

Potrivit experților, insula adăpostește mai multe specii de rozătoare, inclusiv șobolani bruni și șoareci, precum și numeroase păsări care și-au făcut cuib acolo. Coiotul s-ar putea hrăni cu ouăle acestora, cu puii sau chiar cu adulți slăbiți.

Melcii, limacșii și insectele completează o sursă de hrană redusă, dar exploatabilă. Prezența bălților de apă de ploaie și a zonelor umbrite permite o hidratare temporară.

Janet Kessler subliniază că animalul „ar putea supraviețui fără dificultăți câteva săptămâni, dacă nu este deranjat”. Totuși, lipsa unei surse permanente de apă dulce, combinată cu raritatea prăzii, face ca supraviețuirea pe termen lung să fie incertă. Fauna de pe Alcatraz este monitorizată atent, iar orice perturbare ecologică va fi urmărită îndeaproape.

National Park Service nu intenționează să captureze sau să relocheze animalul, cu excepția cazului în care acesta ar reprezenta o amenințare pentru vizitatori sau pentru biodiversitatea locală.

Această abordare se înscrie într-o politică de neintervenție, atâta timp cât echilibrul ecologic al insulei rămâne stabil. Impactul potențial asupra coloniilor de păsări, în special pescăruși și cormorani, urmează să fie evaluat.

Cercetătorii speră că acest caz izolat va contribui la îmbogățirea datelor privind capacitatea de colonizare a carnivorelor urbane. Acest teritoriu închis reprezintă un adevărat laborator natural în aer liber.

Ce relevă această traversare despre coioții urbani

Traversarea unui coiot până la Alcatraz scoate în evidență, într-un mod spectaculos, adaptabilitatea comportamentală a speciei în medii extreme. Coioții (Canis latrans) sunt prezenți astăzi în aproape toate marile aglomerări urbane din America de Nord. Expansiunea lor a fost facilitată de fragmentarea habitatelor, de abundența surselor de hrană și de absența prădătorilor naturali.

Capabili să se adapteze la medii foarte variate, coioții își modifică tiparele de activitate, devenind mai ales nocturni, și folosesc coridoarele urbane pentru a se deplasa. Capacitatea de a înota este cunoscută la această specie, însă este rareori observată pe distanțe lungi în mediul marin. Specialiștii estimează că, de obicei, curenții din golf pot depăși 7,4 km/h, ceea ce reprezintă un obstacol real.

Evenimentul reaprinde dezbaterile științifice privind modul în care anumite specii se adaptează presiunilor exercitate de activitatea umană. Christine Wilkinson explică faptul că „aceste comportamente extreme pot reprezenta un răspuns la pierderea habitatului sau la competiția teritorială”. Pentru cercetători, acest caz deschide calea unor noi studii privind dispersia carnivorelor terestre pe insule.

Monitorizarea populațiilor de coioți urbani din San Francisco arată o creștere constantă în ultimele două decenii. Coexistența lor cu oamenii, deși adesea pașnică, poate genera tensiuni și îngrijorări, subliniază Live Science. Acest caz ar putea determina administratorii parcurilor urbane să regândească strategiile de monitorizare și de educare a publicului.

În cele din urmă, viralizarea înregistrării video ridică și întrebări etice legate de mediatizarea animalelor sălbatice. Ea reamintește că fiecare observație a unei specii într-un loc neașteptat ar trebui documentată cu rigoare științifică.