79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
„Luau” mașini la reparație, dar le vindeau: În schemă, implicat și un deținut. Un milion de lei, prejudiciu

Un deținut, în vârstă de 27 de ani, împreună cu un tânăr de 19 ani, aflat în libertate, ar fi pus la cale o schemă de escrocherie, anunță oamenii legii. Aceștia publicau anunțuri pe un site cunoscut precum că ar repara mașini, iar ulterior prin înșelăciune și abuz de încredere le furau. Prejudiciul se ridică la peste un milion de lei.

Foto: colaj

 Cazul a fost investigat de ofițerii Direcției investigații Nord a INI, în comun cu polițiștii din Ungheni și Bălți, timp de trei luni.

Ca urmare a perchezițiilor  efectuate  în mun. Bălți și or. Rîșcani, polițiștii  au ridicat  un laptop, plăci de înmatricularea care ar fi  însușite pe cale ilegală, un  pașaport tehnic al unui  automobil, care,  la fel a fost însușit ilegal,  cartușe pentru AK-74 și  pentru pistol de model „Glock”.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală „Escrocherie în proporții deosebit de mari.” Persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Cel de-al doilea suspect a fost reținut și plasat în izolatorul de detenție provizorie.


Pub