79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Rețeaua Tiktok, amendată cu aproape 30 mii de euro de Rusia: Care este motivul

Un tribunal rus a amendat vineri compania TikTok cu trei milioane de ruble (27.635 de euro), transmite agenția Reuters, citată de digi24.ro.

Foto: foto-simbol

Tribunalul ar fi stabilit că rețeaua TikTok se face vinovată de nerespectarea restricţiilor legale ruseşti privind distribuirea anumitor tipuri de informaţii, a transmis serviciul de presă al instanţelor din Moscova.

În comunicat nu s-a specificat natura plângerii împotriva TikTok.

Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opiniei publice, în timp ce compania sa mamă, China Bytedance, neagă ferm că este controlată de Partidul Comunist Chinez, scrie agenţia de presă spaniolă EFE, preluată de Agerpres.

TikTok se confruntă cu un proces în SUA ce ar putea culmina cu interzicerea sa dacă platforma nu se desparte de Bytedance, despre care Washingtonul suspectează că ar putea folosi informaţiile despre utilizatorii americani pentru a manipula opinia publică.

Şi Comisia Europeană investighează TikTok pentru un presupus eşec de a atenua interferenţele străine în alegeri precum scrutinul prezidenţial din România, unde candidatul considerat de mulţi prorus a câştigat primul


Pub