„Eu pledez nevinovată desigur, dar acum nu pot spune nimic până nu va fi finalizată ancheta. Universitatea de Stat nu are absolut nicio implicare în acest caz și nici facultatea. Pur și simplu, ceea ce s-a produs pe rețelele de socializare a fost o denigrare totală, ieșită din comun. Eu nu vreau să comentez. Acolo, în primul rând, au fost publicate multe erori, informații false.
Atunci când va fi finalizată investigația, Universitatea va veni cu un comunicat, probabil, și Ministerul Educației și Cercetării... poate și eu, dacă va fi necesar. S-a făcut prea mare scandal, fără motiv”, a subliniat Liliana Dmitroglo, decana Facultății de Fizică și Inginerie a Universității de Stat din Moldova, pentru TVR Moldova.
Liliana Dmitroglo a mai menționat că este vorba despre trei studenți și doi intermediari pe care nu îi cunoaște.
Percheziții PA și CNA au avut loc în pe 11 noiembrie, într-un dosar de corupere și trafic de influență. Ar fi vorba despre decana facultății de Fizică și Inginerie, Liliana Dmitroglo, și directoarea Colegiului de Ecologie, Tatiana Iurieva.
Șapte persoane sunt vizate printre care decanul unei facultăți din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM), directorul unui colegiu din capitală, doi intermediari și trei studenți.
Centrul Național Anticorupție a publicat discuții din dosarul de corupere și trafic de influență, în care sunt vizați inclusiv un decan de la USM și directorul Colegiului de Ecologie din capitală.
Universitatea de Stat din Moldova a venit cu o reacție, după ce oamenii legii au efectuat percheziții într-un dosar de trafic de influență și corupere, unde este vizat și un decan al instituției. „Instituția noastră va oferi tot sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor în spiritul legalității și transparenței”, scrie USM.
Directoarea Colegiului de Ecologie, Tatiana Iurieva, a fost escortată, după perchezițiile efectuate de oamenii legii, într-un dosar de trafic de influență și corupere. Aceasta a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!