Astfel, potrivit autorităților municipale, în semestrul I al anului de studii 2024-2025, în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II, se vor organiza clase/grupe cu program prelungit, cu finanțare din bugetul municipal.
Astfel, în perioada 1-15 septembrie, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor sunt îndemnați să depună o cerere la instituția de învățământ la care copilul este înscris, pentru a solicita frecventarea claselor/grupelor cu program prelungit.
În context, Primăria Capitalei reiterează că orice plăți formale sau informale din partea părinților, pentru funcționarea claselor/grupelor cu program prelungit, sunt categoric interzise.
Această inițiativă urmărește să sprijine familiile și să asigure condiții optime pentru educația și dezvoltarea copiilor prin oferirea unor programe educaționale suplimentare în cadrul școlii.
Anunțul Primăriei capitalei, la începutul anului 2024, precum că nu va mai putea finanța grupele cu program prelungit, după ce Guvernul a tăiat din banii alocați municipiului Chișinău, a stârnit un adevărat scandal și ping-pong de acuzații între edil și exponenți ai partidului de guvernare.
PAS, alături de o organizație de părinți, a organizat și proteste, la care a cerut primăriei să-și revadă decizia.
După un scandal de mai multe săptămâni, Primăria a venit cu o soluție pentru revenirea la grupele cu program prelungit, acestea urmând a fi achitate de către părinți, cu sume între 360 și 690 de lei, în funcție de durată. Autoritățile locale anunțau atunci că vor compensa plățile pentru familiile social-vulnerabile.
La scurt timp, însă, Comisia pentru Situații Excepționale a anulat decizia CSE Chișinău prin care părinții urmau să achite taxe pentru grupele cu program prelungit. Declarațiile au fost făcute de către ministrul Educației, Dan Perciun, după ședința CSE.
Scandalul a continuat și după încheierea anului de studii, timp de mai multe luni în care nu se găsea un compromis între fracțiunile din CMC, pentru a vota bugetul municipal. Consilierii PAS au boicotat ședința din 30 iulie, în care urma să fie votat bugetul pentru anul 2024, unul dintre motivele anunțate fiind și lipsa finanțărilor prevăzute pentru grupele cu program prelungit.
În cele din urmă, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că a bătut palma cu aleșii din PAS pe bugetul municipal. „Am discutat și suntem gata să susținem marea majoritate a propunerilor”, a scris edilul pe rețele.
În cele din urmă, Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2024 a fost votat, cu 7 luni de întârziere și dezbateri. Documentul privind alocarea banilor a fost susținut de consilierii PAS și MAN din CMC.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!