79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(foto/video) Tragedie în stânga Nistrului: Un bărbat, scos de salvatori, fără suflare, dintr-un apartament curpins de flăcări

Un bărbat din oraşul Tiraspol a decedat, după ce apartamentul în care locuia a fost cuprins de flăcări. Tragedia s-a produs sâmbătă după-amiază, 11 ianuarie.

Foto: mvdpmr

Potrivit presei din regiunea transnistriană, focul a cuprins un apartament de la etajul cinci. 

Până la sosirea pompierilor, întreg balconul era în flăcări, iar ulterior, focul a început să se extindă pe balconul din apartamentul din vecinătate. Salvatorii ajunşi la faţa locului au împiedicat extinderea incendiului la apartamentele învecinate.

Proprietarul a fost scos din apartament, însă se afla în stare inconştientă. Din nefericire, medicii sosiți la locul incendiului nu au putut să-i salveze viaţa.

Conform autorităților locale, bărbatul consuma deseori alcool și nu respecta regulile de siguranță atunci când fuma.

 

 

 

 

 


Pub