36,28 lei/l Motorina scade la 36,28 lei/l (−41 bani), prima reducere după săptămâni de creștere 3.277 lei/Gcal Termoelectrica: căldura costă 3.277 lei/Gcal, dublu față de 2.020 – intră în vigoare 1 oct. 20,15 lei/EUR Eurole coboară la 20,15 lei, scăzând 4 bani într-o zi – leul se apreciază față de EUR 2.000.000 lei Femeie din Căușeni pierd 2 milioane lei în escrocherie – banii fiului și economiile proprii
(video) Maia Sandu, declarații după ce Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia: „Săptămâna viitoare voi consulta fracțiunile pentru desemnarea noului prim-ministru”

Președinta Maia Sandu a susținut astăzi, 3 iulie, o conferință de presă. Cu puțin timp în urmă premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia.

Foto: captură-foto

update 11:17 Alexandru Munteanu va asigura interimatul funcției.

update 11:13 Maia Sandu: „Nu a fost nicio condiție înaintată de Alexandru Munteanu cu privire la restructurări sau lupta cu corupția. A fost o singură obiecție în relația interpersonală cu privire la ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Dar nu a fost nicio altă discuție cu condiții.”

update 11:06 Maia Sandu: „Nu au existat contradicții. Și eu, și domnul Munteanu, lucrăm cu integritate și onestitate. În această săptămână am avut câteva discuții cu domnul prim-ministrul despre reformele care au trezit numeroase dezbateri în societate. Au fost discuții deloc tensionate. Aseară nu a avut loc nicio ședință. Urma să fie o ședință, dar domnul președinte al Parlamentului nu a fost disponibil”.

update 11:05 Maia Sandu: „Săptămâna viitoare voi consulta fracțiunile parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”.

update 11:02 Maia Sandu: „Am luat act de demisia premierului Alexandru Munteanu. Speculațiile, potrivit cărora, a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat, sunt false. Domnul premier a avut mână liberă să conducă Guvernul așa cum a dorit. El a ales să plece.”

Urmăriți întreaga conferință, pe UNIMEDIA:


În dimineața lui 3 iulie 2026, premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, după o serie de scandaluri care au zguduit guvernarea în ultima perioadă.

În ajun, șefa statului Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu ar fi purtat discuții aprinse în cadrul unei ședințe cu ușile închise la Președinție, convocată la o oră târzire.

Președinta Maia Sandu a ieșit cu declarații, la scurt timp după ce Guvernul Munteanu a picat, și a spus că va lansa consultații pentru desemnarea unui nou premier în zilele următoare.

Una dintre candidaturile vehiculate la funcția de prim-ministru ar fi cea a ministrului Educației, Dan Perciun.

Fostul președinte de țară, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „începutul sfârșitului celei mai cinice, ipocrite și corupte guvernări din istoria țării”. „Să fie anticipate”, a spus liderul PSRM.

Și liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a reacționat la demisia premierului Alexandru Munteanu: „Ați fost o figură de stil în fruntea Guvernului. Felicitări că nu ați acceptat să fiți folosit în jocuri mizerabile ale guvernării”.

Guvernarea PAS a fost zdrunciunată, la final de iunie 2026, de mai multe scandaluri legate de verișoarele președintei Maia Sandu, numite în funcții gras plătite, de directorul MoldATSA prins cu un CV fals sau de mai multe suspiciuni de corupție în diferite instituții ale statului controlate de PAS.

Pe 14 octombrie 2025, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a propus pe omul de afaceri Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru. S-a întâmplat după Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru.


Pub