Suspecta, care are aproximativ 50 de ani, a fost reținută în Boulogne-Billancourt, o suburbie înstărită a Parisului, după ce cadavrele a doi copii au fost descoperite la sute de kilometri distanță, în Aillevillers-et-Lyaumont, în Haute-Saône, nord-vestul Franței. Femeia a recunoscut că i-a înghețat la o lună după naștere, susținând că „și-a ascuns sarcinile de cei din jur” înainte de a naște acasă.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, arestarea a avut loc după ce un bărbat a descoperit trupul unuia dintre bebeluși într-un congelator. Conform AFP, corpul nou-născutului se afla într-un congelator din locuința acestuia din Aillevillers-et-Lyaumont. După apelul la poliție și intervenția la fața locului, anchetatorii au descoperit și rămășițele celui de-al doilea copil.
Un magistrat a dezvăluit că femeia, fără antecedente penale și mamă a nouă copii, născuse acasă și părăsise localitatea în decembrie.
Arestarea a avut loc la doar câteva ore după descoperirea macabră, la aproape 300 de kilometri distanță, în regiunea Parisului, unde locuiește unul dintre cei doi fii ai săi. Poliția l-a contactat și pe primarul din Aillevillers-et-Lyaumont. Edilul, Jean-Claude Tramesel, a declarat pentru AFP că a fost informat că străzile vor fi închise pe timpul nopții, fără a i se comunica inițial motivul.
Ulterior, când a aflat detaliile, el și locuitorii au rămas șocați. „Este un sat mic, cu 1.500 de locuitori. Ne gândim mereu că astfel de lucruri li se întâmplă altora… Suntem uluiți”, a spus primarul.
Acesta a precizat că femeia și partenerul ei locuiau în localitate de aproximativ 20 de ani și nu au atras atenția asupra lor. „Sunt oameni care trăiesc aici de douăzeci de ani, dar nu lucrează în oraș. Nu ies în evidență”, a declarat el.
Primarul a mai spus că nu cunoaște modul în care s-au desfășurat faptele: „Am fost chemat la jandarmerie pentru verificări de vecinătate și nu am informații despre cum au avut loc evenimentele.”
Cazul este investigat de Brigada de Investigații Criminale din Lure și Secția de Investigații Criminale din Besançon. Procurorii au precizat că bebelușii ar fi fost puși în congelator între 2011 și 2018.
Femeia „a recunoscut că este mama copiilor găsiți în congelator”, însă nu a putut preciza exact datele nașterii. „A spus că a născut acasă, a înfășurat nou-născuții imediat după naștere și apoi i-a pus în congelator. Știa că era singura persoană care folosea congelatorul”, a mai declarat un procuror.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!