„Suntem îngrijorați de recenta reținere a Evgheniei Guțul, bașcanul autonomiei găgăuze, pe Aeroportul din Chișinău. O astfel de metodă reprezintă o încălcare directă a principiilor democrației și statului de drept, pe care țara noastră este obligată să le protejeze.
În calitate de lider al Partidului „Viitorul Moldovei” și prim-ministru (2001-2008), am susținut întotdeauna o Moldovă incluzivă și tolerantă, care respectă diversitatea și drepturile omului.
Reținerea în această formă a unui bașcan ales în mod democratic transmite un semnal alarmant de intoleranță față de opiniile politice diferite.
Cerem o investigație transparentă a circumstanțelor reținerii, pentru a exclude orice motivație politică.
Noi, ca națiune, trebuie să respectăm drepturile tuturor cetățenilor și să susținem principiile justiției. Reținerea doamnei Guțul este o pată pe democrația noastră, iar noi nu vom rămâne indiferenți în timp ce astfel de acțiuni sunt comise împotriva concetățenilor noștri și a oficialilor aleși.
Îndemnăm toți membrii societății moldovenești, inclusiv liderii politici, organizațiile civice și comunitatea internațională, să se alăture în condamnarea acestui act și să ceară restabilirea imediată a drepturilor doamnei Guțul.
Împreună, putem asigura ca Moldova să rămână o țară în care statul de drept prevalează, iar drepturile fiecărui cetățean sunt protejate fără discriminare”, a comentat Vasile Tarlev, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost reținută de mascații CNA în seara de 25 martie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Procuratura Generală anunță că Evghenia Guțul, bașcana Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, a fost reținută aseară pe Aeroportul Chișinău, după verificări de rutină efectuate în cadrul controlului de frontieră, în care s-a constatat că aceasta figurează în sistemele informaționale cu statut de consemn.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă ferm reținerea Bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Potrivit unui comunicat al formațiunii, „această acțiune de persecuție politică din partea regimului dictatorial al Maiei Sandu este o nouă dovadă a agoniei și fricii guvernării față de alegerile parlamentare care se apropie”.
Tot pe 25 martie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a unei secretare din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”. Acestora li se incriminează comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat.
În 2024, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!