„Conducătorul auto care a publicat secvențele video de pe camera de bord a încercat de câteva ori să depășească automobilul echipajului de poliție aflat în misiune, fapt ce ar fi putut pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Conform pct.106 alin.2 din Regulamentul Circulației Rutiere „În cazul în care vehiculul cu regim prioritar de circulaţie la care sunt puse în funcţiune dispozitivele cu lumină de culoare albastră şi/roşie, precum şi semnalul sonor special, escortează o coloană oficială, conducătorii altor vehicule sunt obligaţi să cedeze trecerea atât acestuia, cât şi vehiculelor escortate, indiferent de direcţia lor de deplasare, oprind cât mai aproape de bordură sau pe acostament. Excepţie de la regulă o au vehiculele care vin din sens opus pe drumul cu bandă de separare.
Reluarea deplasării se permite numai după trecerea autovehiculului care încheie coloana, având pus în funcţiune un dispozitiv de culoare albastră. Este interzisă depășirea vehiculului cu regim prioritar de circulaţie, precum şi a vehiculelor escortate de acesta.În context, îndemnăm toți conducătorii auto în timpul deplasării pe traseu să respecte cu strictețe regulamentul circulației rutiere și indicațiile agenților de patrulare”, declară oamenii legii.
Acum câteva zile, un șofer a postat pe pagina sa de Facebook imagini în care un echipaj de poliție ar fi dat dovadă de abuz de serviciu.
„Încă îmi tremura vocea de spaima trasa ieri, 25 aprilie pe traseul R6. Un echipaj al poliției, însoțit de câteva masini fără însemne speciale, au șicanat mai multe mașini în trafic, inclusiv și pe noi, cu un bebeluș în mașină.
La încercarea de a depăși un Mercedes, la volanul căruia se afla un ofițer de poliție (purta uniformă) am fost blocați de mașina poliției și de Mercedesul în cauză, și împinși pe contrasens.
Mașina de pe contrasens a evitat la limită un accident și o posibila tragedie.
Dupa care, șoferul Mercedesului (ofițerul de poliție) a deschis geamul și ne-a înjurat, amenințându-mă inclusiv cu răfuială. Se vede în al doilea video că nu doar cu noi au procedat așa.
Drept urmare, șoferul Mercedesului, a „dat ordin” și echipajul de poliție ne-a oprit în ultimul moment, chiar dacă se vede în video că intenționa sa facă stânga, și mi-au întocmit un PV pentru o depășire a vitezei cu 4 sau 5 km în data de 16 Martie. De atitudinea agentului din pozî nici nu mai spun.
Nu am sa postez 10 fișiere video, dar va pot spune ca erau cel putin 4-5 automobile care șicanau mașinile în trafic, ulterior dând indicații echipajului de poliție să îi documenteze.
Sper din suflet ca astfel de practici sunt izolate, și că autoritățile noastre să taxeze un astfel de comportament abuziv al angajaților săi”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!