Cancelarul german Friedrich Merz a declarat săptămâna aceasta că programul în valoare de 100 de miliarde de euro nu mai este viabil pentru el, insistând că decizia are la bază motive tehnice, nu politice. Franța are nevoie de un avion care să poată transporta arme nucleare și să decoleze de pe portavioane, în timp ce Germania nu are această nevoie. Totuși, problemele proiectului sunt mult mai vechi, notează The Guardian.

Cunoscut sub numele de Future Combat Air System (FCAS), programul a fost anunțat în 2017 de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german de atunci, Angela Merkel, Spania alăturându-se în 2019.

Proiectul era menit să înlocuiască avioanele de vânătoare existente ale Franței și Germaniei până în 2040, fiind echipat cu capacități de camuflaj și însoțit de drone care să cerceteze terenul sau să atragă focul inamic, toate împărtășind date în timp real.

Europa dispune deja de trei avioane de vânătoare concurente — Eurofighter Typhoon, Rafale și Gripen — iar prăbușirea FCAS ar putea accentua această fragmentare, scrie publicația britanică. În timp ce directorii Airbus au avertizat constant asupra necesității consolidării proiectelor pe continent, eșecul programului franco-german ar lăsa loc altor inițiative, precum proiectul britanico-italiano-japonez Tempest sau succesorul modelului suedez Gripen.

Pentru un bloc care a cheltuit în total 381 de miliarde de euro pentru apărare anul trecut, dar care se străduiește să transforme această sumă în capacitate militară, miza este mare. Amenințările din partea Rusiei sunt în creștere, iar Donald Trump a declarat Europei că este timpul să plătească pentru propria securitate.

De ani de zile, companiile care construiesc avionul franco-german nu au reușit să se pună de acord asupra coordonării proiectului. Dassault Aviation, producătorul francez al avionului Rafale, insistă să conducă pilonul aeronavei de vânătoare, în timp ce divizia de apărare a Airbus, cu sediul în Germania, solicită o implicare echitabilă.

Directorul executiv al Dassault, Eric Trappier, a subliniat că firma sa deține expertiza necesară pentru a gestiona singură proiectul, refuzând să transfere tehnologia critică partenerilor germani.

În acest context, un fost înalt oficial francez, care a cerut să rămână anonim, a declarat că proiectul pare să fi fost conceput „la un nivel politic foarte înalt”, fără discuții mai ample în cadrul ministerului apărării cu privire la faptul dacă țările au aceleași nevoi. „Germania și Franța nu au același mod de a face război”, a spus acesta. „Am fost destul de tulburat de acest lucru.”

Dassault contra Airbus

Eric Trappier a clarificat poziția companiei anul trecut, afirmând că echipa sa deține expertiza necesară pentru a gestiona totul singură. „Dacă ei (n.r. germanii) vor să o facă singuri, să o facă singuri”, a declarat el reporterilor. „Noi știm cum să facem totul, de la A la Z.”

Succesul comercial al avionului Rafale, cu comenzi care se întind până la jumătatea anilor 2030, oferă companiei Dassault o poziție confortabilă pe piață.

„Dassault nu este ușor”, a spus fostul înalt oficial francez. „Au ingineri extraordinari, dar, din punct de vedere politic, se comportă cum vor. Iar acum nici măcar nu au nevoie de acest program, având în vedere că Rafale le asigură vânzări importante la export. Așadar, se simt foarte confortabil, iar spiritul lor de colaborare nu este bun. Mă enervează.”

Această dinamică a fost evidentă recent, când președintele Emmanuel Macron a promovat vânzarea a peste 114 avioane Rafale în India, acționând ca un susținător al Dassault, în timp ce compania refuză să coopereze pentru înlocuirea acestuia.

Dassault are și antecedente în acest sens, după ce s-a retras din programul Eurofighter în anii 1980 din dorința de a deține conducerea; în cele din urmă, acel avion a fost construit de Marea Britanie, Italia, Germania și Spania, fără Franța.

Analistul în apărare Francis Tusa consideră că, deși Franța este singura dintre cele trei țări cu capacitatea dovedită de a proiecta un avion de vânătoare de la zero, atitudinea companiei blochează colaborarea. „Dassault are dreptate, dar dacă vrei să colaborezi, nu ar trebui să-i umilești pe ceilalți”, afirmă acesta.

Disfuncționalitatea nu este doar din partea franceză. Bertrand de Cordoue, fostul șef al departamentului de relații publice al Airbus pentru UE și NATO, a declarat că între cele două companii au existat tensiuni încă de la început, echipele de ingineri ale Airbus considerând Dassault ca fiind concurența.

„Pentru partea germană a Airbus, nu era firesc să accepte ieșirea din programul Eurofighter existent”, a declarat de Cordue, care este acum consilier la Institutul Jacques Delors, un grup de reflecție. „Echipele care lucrau la Eurofighter nu acceptau spontan ideea de a-și schimba total mentalitatea și de a colabora cu o companie franceză care, pe piața de export, era un concurent, nu un partener.”

În replică, Dassault s-a opus transferului de know-how, temându-se că un competitor ar putea dobândi expertiza franceză finanțată de contribuabili, deși criticii susțin că această tehnologie ar trebui să aparțină autorităților statului.

O diviziune tot mai mare

Chiar dacă guvernele francez și german ar putea controla companiile respective, voința politică de a face acest lucru pare să se estompeze – simptomatic pentru o ruptură tot mai mare între cele două țări în domeniul apărării.

La începutul lunii februarie, Johann Wadephul, ministrul german de externe, a sugerat că Franța trebuie să cheltuiască mai mult pentru armată. Anul trecut, statele membre NATO s-au angajat să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și securitate până în 2035, dar Wadephul a afirmat că eforturile Franței au fost „insuficiente pentru a atinge acest obiectiv până în prezent”.

Abordarea mai fermă a Germaniei este parțial rezultatul unei schimbări în dinamica puterii. Când programul FCAS a început în 2018, cheltuielile sale pentru apărare erau modeste. Acum, după decizia de reînarmare în urma invaziei Rusiei în Ucraina, Berlinul se așteaptă să cheltuiască 150 de miliarde de euro până în 2029 – aproape dublul bugetului Franței – după un acord istoric încheiat anul trecut pentru a-și relaxa „frâna datoriei”.

„Franța a fost liderul acceptat timp de 60 de ani”, a spus Tusa. „Brusc, Germania spune: «Nu trebuie să fim deferenți»”.

În realitate, ar fi dificil pentru Germania să se lanseze singură în producția de avioane de vânătoare, a adăugat Tusa. În ciuda expertizei Airbus în domeniul avioanelor comerciale, construirea unui avion de vânătoare de la zero ar fi „echivalentul lor al Proiectului Manhattan”, din cauza lipsei de experiență în acest domeniu, a spus el.

Chiar și Eurofighter a fost un proiect comun cu BAE Systems din Marea Britanie și Leonardo. Germania ar „porni practic de la zero și ar mobiliza toate resursele disponibile”, a adăugat analistul.

O „soluție cu doi luptători”

Ce se va întâmpla în continuare rămâne neclar, mai scrie The Guardian. Germania ar putea încerca să se alăture programului rival britanico-italiano-japonez Global Combat Air Programme (GCAP), denumit Tempest, care urmează să intre în serviciu până în 2035 — cu cinci ani mai devreme decât data nominală de lansare a FCAS. Totuși, Berlinul ar fi acceptat probabil doar ca observator, nu ca partener cu drepturi depline.

Dar Airbus nu a renunțat încă. Guillaume Faury, directorul executiv al companiei, a semnalat joi o posibilă cale de urmat, sugerând că Franța și Germania ar putea dezvolta fiecare avioane separate, dar le-ar putea conecta prin intermediul sistemelor comune de luptă în cloud și de drone.

Cu ocazia anunțării rezultatelor anuale, el a spus că impasul „nu ar trebui să pună în pericol întregul viitor al acestei capacități europene de înaltă tehnologie, care va consolida apărarea noastră colectivă”.

„Dacă clienții noștri ne vor solicita acest lucru, vom sprijini o soluție cu două avioane de vânătoare și ne angajăm să jucăm un rol de lider într-un astfel de FCAS reorganizat, realizat prin cooperarea europeană”, a adăugat Faury. Deși FCAS se află într-un „moment dificil”, a completat el, „continuăm să credem că programul în ansamblu are sens”.

Eșecul ar lăsa Europa fragmentată, mai scrie sursa citată. În loc de un avion de luptă de nouă generație, continentul ar putea ajunge să aibă trei sau patru programe separate – între FCAS, dacă acesta supraviețuiește, GCAP, eforturile naționale potențial separate ale Franței și Germaniei și succesorul propus al avionului de luptă Gripen al Suediei.

„Cred că ar fi trebuit să continue cu un singur avion”, a spus analistul Francis Tusa. „Ei (n.r. Airbus și Dassault) trebuie să meargă la consiliere și, practic, să li se spună: «Haideți, băieți, jucați frumos»”.

În timp ce Dassault Aviation a refuzat să comenteze, Emmanuel Macron a continuat să insiste public că proiectul poate fi salvat. La Conferința de securitate de la Munchen, el a declarat: „Mi-e greu să înțeleg cum vom construi noi soluții comune dacă distrugem puținele pe care le avem.”

Fostul oficial francez citat de The Guardian a rămas însă pesimist, subliniind că mandatul lui Macron se încheie în mai 2027, iar un posibil succesor din tabăra Alianței Naționale ar putea abandona complet proiectul. „Am sentimentul că acest proiect s-a născut odată cu Macron și ar putea muri odată cu Macron”, a concluzionat acesta.