„Astfel, potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpata a fost recunoscută vinovată pentru infracțiunea imputată, stabilindu-li-se o pedeapsă de 25 000 de lei amendă.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, la 08 octombrie 2023, inculpata, fiind la bordul unei aeronave care efectua cursa Chișinău - Dublin, a ignorat regulile de conduită în public, utilizând cuvinte necenzurate. În urma unui conflict inițiat cu însoțitoarele de bord, a aplicat violență fizică asupra uneia din ele. Victimei i-au fost cauzate leziuni corporale în regiunea feței.
Potrivit declarațiilor însoțitoarei de bord agresate, la îmbarcare, inculpata, fiind în stare de ebrietate, a fost avertizată de echipaj să nu fumeze la scara aeronavei și să își depoziteze bagajul, însă femeia a inițiat o ceartă. După ce a fost refuzată de la îmbarcare, a plâns și, din milă, comandantul aeronavei totuși i-a permis să urce la bord. În timpul zborului, însă, pasagera a băut o sticlă de șampanie și a început să creeze probleme, devenind agresivă cu echipajul și punând în pericol siguranța aeronavei. După o serie de încercări de calmare, ea a lovit-o pe însoțitoarea de bord, provocându-i răni la nas.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!