„Încurajăm pe toată lumea să raporteze aceste cazuri, în special la CNA. Acolo sunt solicitări din partea cadrelor didactice pe acest subiect… colectările încalcă flagrant și codul de etică a cadrului didactic. De aceea este important să avem aceste sesizări documentate, transmise către CNA, către direcțiile de învățământ, care sunt angajatorii cadrelor didactice, și eventual către Ministerul Educației, ca să putem pune în aplicare prevederile codului de etică”, a declarat Perciun pentru presă.
Pentru a preveni acest „fenomen”, Ministerul Educației transmite o circulară către toate instituțiile de învățământ. „Nu este prima dată când atenționăm în privința acestui fenomen, se știe foarte bine că asemenea colectări nu trebuie să aibă loc”, a subliniat ministrul.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că a transmis o circulară către toate instituțiile de învățământ general și organele locale de specialitate în domeniul educației, prin care amintește despre necesitatea respectării prevederilor Codului de Etică al cadrelor didactice.
„Solicităm tuturor cadrelor didactice și de conducere să acționeze ca piloni ai integrității, prin interzicerea solicitării/acceptării de beneficii materiale. Este strict interzisă solicitarea, acceptarea sau primirea de sume de bani, cadouri sau orice alte foloase materiale/servicii necuvenite, direct sau indirect, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu”, se arată în document.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!