6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
„Cine l-a „infiltrat” pe Buzu în PAS ca să saboteze această campanie?”: Valul de indignări după declarația lui Buzu despre „bîdle” ia amploare

Fosta deputată PAS, candidată independentă la parlamentare, Olesea Stamate, spune că declarația ministrului Alexei Buzu că cei care nu vor vota PAS sunt bîdle demostrează, încă o dată, că partidul de guvernare „și-a trădat propriile valori”. „Dacă până acum s-a încercat a împărți societatea în „oameni buni” și ceilalți, ministrul Buzu a decis să treacă la alt nivel, împărțind oamenii în votanții PAS și restul… bîdle”, a comentat aceasta.

Foto: colaj

„Sincer, am rămas fără cuvinte. Însă pe de altă parte această declarație, demonstrează încă odată că PAS a trădat valorile cărora eu și oamenii în care cred, am rămas fideli!

Și mergând pe logica unor “experți”, mă întrebam cine totuși l-a infiltrat pe ministrul Buzu în PAS ca să saboteze această campanie electorală?

Pe lângă latura morală, există și cea juridică însă. Ministrul Buzu fiind implicat în procesul electoral contrar principiilor Comisiei de la Veneția cu privire la folosirea resurselor administrative.

Voi depune o sesizare în acest sens la Comisia Electorală Centrală, pentru a opri acest dezmăț politic”, a anunțat Olesea Stamate.

„Am fost, pur și simplu, șocat de declarația ministrului Buzu, care a numit oamenii, care nu votează PAS, bîdle. Noi cu dvs nu suntem bîdle și vom demonstra acest lucru pe 28 septembrie”, a comentat și primarul capitalei, Ion Ceban.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a fost suprins la o întrevedere cu alegătorii, unde sugerează că cei care nu vor vota PAS sunt „bîdle”.

La scurt timp, Buzu a declarat că imaginile sunt „scoase din context” și merge „în continuare cu fruntea sus”.


Pub