20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Mama lui Eminem s-a stins din viață la 69 de ani: Care este cauza morții lui Debbie Nelson

Debbie Nelson, mama lui Eminem, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul, fiind diagnosticată în urmă cu trei luni, scrie unica.ro.

Foto: colaj

Debbie Nelson Mathers, mama rapperului Eminem (52 ani), a murit luni, 2 decembrie, în urma unor complicații ce au legătură cu cancerul pulmonar cu care fusese diagnosticată cu doar trei luni înainte. Decesul a fost confirmat de reprezentanții lui Eminem, potrivit TMZ.

Debbie a primit cruntul diagnostic în luna septembrie, iar atunci medicii i-ar fi spus că nu mai are mult de trăit întrucât boala era într-un stadiu avansat.

Relația lui Eminem cu mama sa a fost un adevărat carusel de drame și disfuncționalități. La începutul carierei sale, rapperul a acuzat-o public că a fost neglijentă și abuzivă, spălându-și rufele murdare în piese precum „Cleanin’ Out My Closet”

În anul 1999 Debbie l-a dat în judecată pentru defăimare pentru suma de 11 milioane dolari, pentru ca mai târziu să distrugă și mai rău legătura dintre ei cu o carte de memorii intitulată „My Son Marshall, My Son Eminem”. 

De-a lungul timpului, însă, cei doi au încercat să se împace. Piesa din 2013 a lui Eminem „Headlights” a marcat un punct de cotitură, iar el și-a exprimat regretul pentru cuvintele sale dure și și-a cerut scuze pentru relația lor tensionată.

Debbie Nelson s-a născut în 1955 într-o bază militară din Kanssas. Potrivit cartei sale de memorii, a crescut într-o familie disfuncțională. Părinții ei s-au despărțit înainte ca ea să împlinească 10 ani, lăsând-o responsabilă să întrețină familia ca fiind cel mai mare dintre cei cinci copii. 

La vârsta de 16 ani, s-a căsătorit cu tatăl lui Eminem, Marshall Bruce Mathers Jr., iar imediat după s-a născut fiul lor, Marshall Bruce Mathers III, cunoscut sub numele de scenă Eminem.

Relația lui Eminem cu mama sa s-a îmbunătățit în ultimii ani, iar Debbie Nelson l-a felicitat pentru introducerea sa pe Rock & Roll Hall of Fame în 2022. 

„Marshall, vreau să spun, nu aș putea lăsa această zi să treacă fără să te felicit pentru introducerea ta în Hall of Fame”, a spus ea într-un videoclip publicat atunci pe rețelele de socializare.


Pub