„Eu sper că asta a fost o lecție învățată pentru colaboratorii poliției, eu cred că este cazul să ne concentrăm pe hoții mari și nu pe aceste încercări de a face un ban în aceste timpuri dificile. În acelaști timp nu putem să spunem aici respectă legea, aici nu respectă legea, cred că nu era cazul de făcut atâta publicitate la o intervenție, se putea altfel rezolva, este o chestie care trebuie învățată de colaboratorii poliției să aibă acest bun simț. Este vorba despre bun simț, comunicarea adecvată, eu sper că lecția a fost învățată”, a declarat Gavrilița.
Cazul a stârnit reacții aprinse pe rețele. „Ce încălcare gravă”, „Parcă l-au prins cu droguri”, „Capul celei mai periculoase mafii a fost prins”, au comentat unii internauți.
Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a venit cu o reacție, după ce un bărbat din capitală a fost amendat cu 4500 de lei pentru că a improvizat în apartamentul în care locuia o secție de preparare a prânzurilor, pe care ulterior le livra solicitanților. Alaiba susține că „poliția trebuie să prindă hoți și bandiți, nu oameni care încearcă să-și hrănească familiile”.
Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, aflat în arest la domiciliu lansează un flashmob cu genericul „fabricat acasă”, în susținerea bărbatului din capitală care a fost amendat cu peste 4000 de lei pentru că a improvizat în apartamentul în care locuia o secție de preparare a prânzurilor, pe care ulterior le livra.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!