„Cel mai frumos moment din viața unei femei este nașterea, atunci când brațele ei leagănă copilul pe care 9 luni l-a purtat sub inimă.
Pe data de 5 februarie, echipele SAMU Șoldănești și PAMU Cotiujenii Mari au avut parte de o experiență cu sentimente intense de bucurie, asistând o naștere în condiții de prespital, în ambulanță.
La ora 11:23, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei gravide de 25 de ani, cu motivul solicitării „Sarcină 39 săptămâni” într-o localitate a raionului Șoldănești.
Prima echipă PAMU Cotiujenii Mari din cadrul SAMU Șoldănești a intervenit în timp oportun la domiciliul femeii, care acuza dureri abdominale și avea contracții frecvente. Personalul medical a preluat de urgență pacienta care era la a IV naștere și au pornit la drum. La ora 12:05, în timpul transportării la spital, s-a născut o fetiță cu o greutate de aproximativ 3000 gr”, se arată în comunicatul emis de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!