„Administrația UTM respinge ferm aceste informații, care nu reflectă situația reală din cămin, și subliniază că instituția nu tolerează răspândirea de informații false sau alarmiste, cu atât mai mult atunci când acestea vizează sănătatea, siguranța și imaginea instituțională a universității.
UTM tratează cu maximă responsabilitate orice sesizare legitimă privind condițiile de trai din căminele universitare. În acest sens, deși situația prezentată public nu este confirmată, Administrația a dispus, în mod preventiv și responsabil, următoarele măsuri:
- efectuarea unui control sanitar complet în spațiile comune și în camerele de cazare;
- realizarea, dacă se va constata necesitatea, a unei intervenții de dezinsecție, cu implicarea unei firme specializate autorizate;
- monitorizarea continuă a condițiilor de cazare și aplicarea măsurilor preventive corespunzătoare;
- informarea locatarilor cu privire la respectarea strictă a regulilor de igienă colectivă, obligatorii pentru toți beneficiarii spațiilor de cazare”, menționează UTM.
De asemenea, reprezentanții universității mai precizează că lucrările de dezinsecție în căminele UTM sunt efectuate periodic, în două etape.
„Menționăm că lucrările de dezinsecție în căminele UTM sunt efectuate sistematic, în două etape pe parcursul vacanței de vară, conform planului de întreținere aprobat. Cu toate acestea, anumite comportamente neconforme sau factori externi pot favoriza apariția punctuală a unor situații izolate, care nu pot fi confundate cu deficiențe structurale sau de management.
Administrația Universității Tehnice a Moldovei își reafirmă ferm angajamentul de a asigura condiții sigure și decente de trai în căminele universitare și solicită ca orice problemă reală să fie raportată direct, pe canalele instituționale oficiale, pentru a permite intervenții rapide și eficiente”, adaugă instituția.
Anterior, un student a susținut pe rețele că gândacii ar fi invadat căminul nr. 15, iar condițiile de trai ar fi devenit un pericol pentru sănătate.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!