26,14 lei/m³ ANRE aproabă tarif de 26,14 lei/m³ gaz, majorare de 5,84 lei 11 milioane 11 milioane cereri blocate în atacul cibernetic pe servicii publice 63 63 de încălcări ale spațiului aerian înregistrate doar în 2026 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer cu 0,83 mg/l alcool în sânge
OMS anunţă primul pacient vindecat în epidemia de Ebola din Congo

Un prim pacient confirmat pozitiv cu virusul care cauzează epidemia de ebola în Republica Democratică Congo a fost declarat vindecat, anunţă vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează AFP, citată de observatornews.ro.

Foto: UNIMEDIA

Miercuri, la 27 mai, în RDC, "un pacient s-a vindecat, a fost externat de la spital" şi s-a întors în comunitatea sa, a declarat vineri în faţa presei, la Geneva, o expertă tehnică a OMS în febre hemoragice, Anais Legand.

Ea a precizat că este vorba despre „prima persoană admisă într-un centru de îngrijiri care a fost trimisă acasă după două teste negative" de la începutul epidemiei.

Anais Legand a subliniat că vindecări siunt de asemenea posibile în rândul persoanelor infectate cu acest virus mortal - dar a căror infecţie nu a fost confirmată în laborator.

Ea a anunţat că OMS a înregistrat până vineri 17 decese confirmate şi 223 de decese suspectate de legături cu ebola în RDC de la începutul pandemieie, la 15 mai, dintr-un total de 125 de cazuri confirmate şi peste 900 de cazuri suspectate.

Nu există niciun vaccin şi niciun tratament specific împotriba tulpinei Bundibugyo a ebola, care se află la originea epidemiei actuale.

Această tulpină poate prezenta o rată a mortalităţii de până la 50%, însă, cu privire la cazurle cunoscute ale acestei epidemii, rata pare în prezewnt să fie inferioară - de 25% -, în pofida faptului că se află într-o evoluţie constantă.

Anais Legand a insistat asupra faptului că un acces timpuriu la îngrijiri poate ameliora în mod considerabil rata de supravieţure.

„Ne aşteptăm ca multe persoane să se vindece", a subliniat Anais Legand, expertă tehnică a OMS în febre hemoragice. 


Pub