6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Miniştrii au denunțat alte două acorduri de cooperare cu CSI. Recean: Erau inutile

Guvernul Republicii Moldova continuă denunțarea acordurilor de cooperare cu țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), care și-au pierdut relevanța. În ședința de astăzi au fost denunțate alte două acorduri.

Foto: e-cis.info

Este vorba despre Acordul privind barierele tehnice în zona comerțului liber, semnat la Moscova la 20 iunie 2000 și Acordului privind direcțiile de bază de cooperare a statelor membre ale Comunității Statelor Independente în domeniul protecției drepturilor consumatorilor, semnat la Moscova, la 25 ianuarie 2000 și Protocolului de modificare a Acordului privind direcțiile de bază de cooperare a statelor membre ale Comunității Statelor Independente în domeniul protecției drepturilor consumatorilor din 25 ianuarie 2000, întocmit la Minsk, la 19 mai 2011.

„În procesul de revizuire a acestor acorduri descoperim două lucruri: primul că ele erau inutile și al doilea că unele ne încurcau să progresăm pe calea aprofundării comerțului cu Uniunea Europeană”, a menționat premierul Dorin Recean.

Totodată, Guvernul a aprobat ratificarea Convenției statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare. Conform documentului, statele GUAM vor acorda ajutor țărilor semnatare în statele unde autoritățile care le-au emis cetățenie nu au reprezentanță diplomatică.

Anterior a fost denunțat un acord de colaborare în domeniul prevenirii și lichidării consecințelor situațiilor excepționale.


Pub