„Noi trebuie să avem probe. Noi niciodată nu spunem pe cine îl căutăm. Deci, acel care face fărădelegi, care se implică în activități corupte, care subminează statul de drept, cum este cel din RM, ne vom strădui pentru a găsi probele care o să ne permită să desemnăm această persoană și să impunem sancțiuni, așa cum am făcut cu domnul Șor, partidul domnului Șor, domnul Plahotniuc și persoanele și entitățile din Federația Rusă”, a declarat ambasadorul SUA, cu referire la Veaceslav Platon.
Totodată, întrebat de ce omul de încredere al lui Plahotniuc, Serghei Iaralov, despre care se spune că ar fi creierul furtului miliardului și care are și cetățenie americană, nu se regăsește în lista persoanelor sancționate și dacă în privința sa este vreo investigație, ambasadorul Kent Logsdon a reiterat că Statele Unite nu intervin atunci când nu au probe.
„Noi intervenim atunci când avem probe. Noi nu putem să dăm nume sau să facem prejudecăți în ceea ce privește decizia noastră, dar noi o să ne uităm la probe și indiferent dacă este cetățean american sau cetățean străin, o să ne uităm la ce acțiuni corupte a comis. Evident că noi trebuie să ne gândim la ceea ce înseamnă cadrul legal SUA sau ce poate să facă legea din SUA”, a precizat ambasadorul american.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!