„Să nu ne lăsăm manipulați de ideea că fără gaz rusesc lumea se stinge. Nu”, a punctat Victor Bînzari.
Cât despre situația în care prețul la gaz propus de Gazprom ar fi mai mic decât cel de pe piața internațională, șeful Energocom a comentat: „Să vedem ce s-a întâmplat în Europa în toată această perioadă. Au fost țări cărora Gazprom pur și simplu le-a tăiat livrarea de gaze naturale. Una dintre primele țări a fost Bulgaria. În alte state au fost reduse cantitățile livrate, pentru Republica Moldova - la 5,7. Iar alte țări, care au susținut și susțin tot ce înseamnă Ucraina, lupta împotriva Federației Ruse, din punct de vedere al parteneriatelor au renunțat la gazul rusesc. Aceeași Germanie, toată Europa de fapt. Mai mult decât atât, Bulgaria a introdus și o taxă suplimentară de 10 euro pentru un megawatt, dacă tu consumi sau procuri gaz rusesc, ca să nu mai fie atât de competitiv gazul rusesc pe piață”.
Din acest considerent, noi trebuie să decidem foarte clar, susținem, pentru că procurând gaz rusesc tu cumva susții activitatea lor și tot ce înseamnă războiul din Ucraina sau cauți o sursă alternativă de gaze, care la fel să fie competitivă și să poți aproviziona țara cu resurse”, a subliniat Victor Bînzari.
Întrebat ce opțiune ar alege, directorul general interimar al Energocom a menționat: „Eu tot timpul o să fiu pentru pace și niciodată nu o să încerc să alimentez un război care este la hotar, pentru că acest război ne afectează și pe noi, atât direct, cât și indirect. Din acest motiv, am spus că noi vrem să aducem gaz lichefiat direct din America, procurând cu DEPA, ca să demonstrăm că așa cum am fost dependenți de gazul rusesc, timp de 30 de ani, la fel putem furniza și gaz american, la un preț la fel de competitiv cu gazul rusesc”.
Cât despre declarațiile ministrului Energiei, Victor Parlicov, care a admis că Republica Moldova ar putea reveni la achizițiile de gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept, dacă Energocom nu va reușit să găsească un preț mai mic pe piața internațională, Bînzari a menționat: „Domnul ministru poate să-și asume această decizie, dar eu am părerea mea. Am răspuns cum aș acționa eu”.
„Dacă Energocom reușește să aducă gaze mai ieftin decât vinde Gazprom, să procure de la Energocom, dacă Energocom nu se încadrează și nu poate lua gaze de pe piață la prețuri mai joase decât cel propus de Gazprom, de ce nu? De ce nu am lua și de la Gazprom”, a declarat Victor Parlicov, săptămâna trecută.
La începutul lunii octombrie 2023, Victor Parlicov a declarat că, Republica Moldova din dreapta Nistrului nu va mai cumpăra gaze de la gigantul energetic rus Gazprom.
La doar câteva zile, însă, ministrul Energiei s-a răzgândit. Victor Parlicov a admis faptul că Republica Moldova ar putea să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv pentru malul drept. Acest lucru ar fi posibil dacă Gazprom va oferi un preț favorabil și dacă Rusia nu va impune nici o condiție politică Moldovei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!