„PAS împreuă cu Sergiu Tofilat, alături de activiștii civici lucrează la un proiect prin care să se impună un moratoriu ce prevede interzicerea oricărei construcții în următoarele 12 luni în centrul istoric. Victor Chironda și Svetlana Dogotaru încercau să ne covingă că nu este nevoie de moratoriu, deoarece toate interdicțiile deja există, însă la scurt timp doamna Dogotaru eliberează certificat de urbanism pentru o construcție cu 7 etaje. PPDA, colegii noștri fără rușine înaintează proiecte care să permită construcțiile în centrul istoric”, a menționat Zinaida Popa, în cadrul ședinței CMC.
„Nu cred că este corect să săriți la gâtul colegilor dvs”, a menționat consilierul PUN Corneliu Pîntea, care prezidează ședința de astăzi a CMC.
Nici replica aleșilor locali din Platforma DA nu a întârziat să apară. „În opinia noastră, cadrul legal prevede astăzi deja interdicția de a construi în centrul istoric. Vă îndemn, atunci când faceți învinuiri, poate ar fi timpul să veniți să mai discutăm. Suntem peste o ușă unul de celălat. Nu ne face față să intrăm în polemici doar pentru că a început campania electorală. Haideți să fim mai constructivi, Chișinăul are nevoie de dezvoltare”, a menționat consiliera Aliona Mandatii.
„Platforma DA a fost atacată foarte agresiv de către fracțiunea PAS la tema introducerii Moratoriului pentru construcții în centrul istoric Chișinău. Stimați cetățeni, dar și colegi de la PAS, noi nu pledăm pentru o astfel de abordare neconstructivă și pe alocuri denigratorii. Vă solicităm respectuos să vă abțineți de la afirmațiile eronate și de la atacurile asupra Platformei DA, or noi ar trebui să avem o poziție comună și îndreptată asupra PSRM și a acțiunilor executivului în frunte cu Ivan Ceban. Nu noi suntem cei impotriva cărora trebuie sa îndreptați săgețile, luați-vă în mâini și măsurați cuvintele aruncate, țintite să denigreze Platforma DA”, a mai adăugat Aliona Mandatii, pe pagina sa de Facebook.
„Voi vreți să mutilați nucleul istoric și avantajați mafia imobiliară”, a declarat președintele fracțiunii PAS în CMC, Vasile Grădinaru.
Pe de altă parte, consilierul Ruslan Verbițchi a calificat acuzațiile colegilor din PAS drept șantaj. „Nu mai acceptăm șantajul din parte PAS, soarele nu se mai învârte în jurul lor, sunteți unicul partid în Parlament care îl mențineți la putere pe Chicu și pe Dodon”, a spus acesta.
Consilierul Corneliu Pîntea a încercat să calmeze spiritele, îndemnând aleșii locali din ambele fracțiuni să se abțină de la învinuiri și să mențină relațiile de colegialitate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!