Însă, odată cu modificarea legislației în 2024, protecția a fost extinsă și pentru femeile care nu au o legătură familială cu agresorul. Astfel, victima nu mai trebuie să fie rudă cu agresorul pentru a solicita o ordonanță de protecție. Această schimbare legislativă este crucială, având în vedere numeroasele cazuri în care femeile sunt hărțuite și persecutate de vecini, colegi de muncă sau alte persoane din anturajul lor, si nu numai, fără ca până acum să poată obține o protecție legală eficientă.
Conform noii reglementări, femeile victime ale violenței pot solicita ordonanțe de protecție prin depunerea unei cereri la instanță. Pentru a susține cererea, este esențial ca victima să colecteze probe relevante, cum ar fi:
- Înregistrări video și audio;
- Mesaje scrise și apeluri telefonice doveditoare;
- Mărturii ale martorilor;
- Dosare contravenționale în care agresorul a fost sancționat pentru hărțuire sau persecutare, violenta.
Instanța de judecată are obligația de a examina cererea și de a emite ordonanța de protecție în termen de 24 de ore, asigurând astfel o intervenție rapidă în protejarea victimei. Mai mult, victimele pot face referire nu doar la legislația națională, ci și la legislația internațională, precum Convenția de la Istanbul și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), care garantează dreptul fiecărei femei la siguranță și protecție împotriva violenței.
Un precedent important în acest sens a fost stabilit la Judecătoria Ialoveni, unde a fost emisă o ordonanță de protecție într-un astfel de caz, demonstrând că justiția începe să aplice noile prevederi legislative în favoarea victimelor.
Este esențial ca femeile să știe că nu sunt singure și că au dreptul de a cere protecție legală împotriva oricărei forme de violență și hărțuire. Dacă sunteți victima unei astfel de situații sau cunoașteți pe cineva care se află în pericol, nu ezitați să căutați ajutor. Sprijinul comunității și al sistemului juridic este crucial pentru combaterea violenței împotriva femeilor și pentru asigurarea unui mediu sigur și liber de abuzuri.
Fiecare femeie are dreptul la siguranță, la libertate de mișcare și la o viață lipsită de hărțuire și persecuție. Să nu tăcem în fața nedreptății – solidaritatea și acțiunea sunt esențiale pentru schimbare!
Avocata Violeta Gașițoi

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!