Potrivit informațiilor, Pe sensul de intrare în Moldova, bărbatul de 40 de ani s-a prezentat astăzi, 18 noiembrie 2022, în jurul orei 01:40. În cadrul controlului de frontieră, străinul nu și-a putut justifica scopul călătoriei, motiv pentru care a primit refuz de autorizare a trecerii frontierei de stat. Conform procedurilor, persoana a fost direcționată în zona sterilă a Aeroportului de unde urma să fie returnată.
În jurul orei 09:20, străinul a încercat să evadeze din zona sterilă, prin sala comună de plecări. Însă ilegalitatea acestuia a fost demascată, polițiștii de frontieră intervenind operativ. În timpul reținerii, bărbatul a opus rezistență și a reacționat agresiv, fiind necesară aplicarea mijloacelor speciale pentru imobilizarea acestuia.
În cadrul documentării, pasagerul a refuzat categoric testarea alcoolscopică, deși de la acesta se simțea un miros puternic de alcool.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!