„Faptul că nu mi-au prelungit accesul la secretul de stat mă duce la ideea că aceasta s-a făcut în mod intenționat ca eu să nu pot gestiona în continuare această cauză penală și să se ia o decizie corectă.
Chiar a doua zi m-am trezit în biroul meu cu doamna Dragalin și procurori de la misiuni speciale care mi-au spus că este inițiată o cazuă penală pe art. 315 și anume divulgarea datelor din cauza penală. Au ridicat toate dispozitivele, dosarul de control, am zis băi oameni buni dacă aveți probe, făceți-vă munca.
Vorba ceea actorii sunt aceeași se schimbă doar piesa. Eu aș schimba puțin, se schimb actorii, dar piesa rămâne aceeași. Se urmărește intimidarea mea sau atenționarea celoralți colegi”, a declarat Furtună.
Procurori din cadrul Procuraturii Generale, secția misiuni speciale au întreprins acțiuni de urmărire penală în biroul procuroarei Victoria Furtună, care a anunțat că și-a depus cererea de demisie de la Procuratura Anticorupție.
Victoria Furtună, procuroarea din cadrul Procuraturii Anticorupție a depus cererea de demisie din funcție, după 18 ani de activitate. Anunțul a fost făcut de aceasta pe rețele. „Această decizie nu a fost una ușoară pentru mine”, a scris Furtună.
Procuroarea Victoria Furtună este suspectată că „a divulgat intenționat date dintr-un dosar” din gestiunea Procuraturii Anticorupție.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!