Atilla Ayintapli, în vârstă de 44 de ani, a fost acuzat de uciderea lui Eser Karaca, o mamă a doi copii în vârstă de 42 de ani. Bărbatul a ucis-o chiar la spitalul privat unde femeia lucra în Kahramanmaraș, în sud-centrul Turciei, potrivit New York Post.
Şi-a vânat fosta soţie pe scări
Un video cutremurător obținut de NewsX îl arată pe Ayintapli, îmbrăcat complet în negru, intrând în spital și mai apoi în biroul fostei sale soții, având asupra lui o pungă de plastic.
Înainte de atac, Ayintapli s-a luptat cu fosta sa soție și cu un coleg al acesteia în birou, după care a scos arma din pungă. Karaca și colega ei au încercat să-l împingă afară, apoi au fugit pentru a-și salva viața. În timp ce femeia încerca să scape pe scări, Ayintapli a tras asupra ei, în timp ce aceasta ridica mâinile neputincioasă ca să se apere.
Pe măsură ce ea se prăbușește la pământ, presupusul criminal mai descarcă două focuri asupra femeii rănite, apoi pleacă, se mai vede în imaginile șocante.
Câteva momente mai târziu, colegii îngroziți ai lui Karaca se apropie, țipând și plângând când o văd însângerată. Ea a fost dusă de urgență chiar în spitalul unde lucra, dar a murit din cauza rănilor.
Ayintapli a fugit din clădire, dar a fost prins ulterior. El a fost, de asemenea, acuzat şi că a amenințat-o cu arma pe colega fostei soții.
Procurorii cer închisoare pe viață în urma rechizitoriului. Bărbatul așteaptă acum procesul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!